Departamentul pentru Situații de Urgență a emis ordinul care prevede carantinarea localității Fântânele, pentru următoarele 14 zile.
Este pentru prima dată când se aplică măsura carantinării unei localități în întregime. S-a mai întâmplat în Cuza Vodă, în luna mai, dar numai cu câteva zone.
Prefectul județului, Silviu Coșa, s-a deplasat în localitate pentru a vedea cum se respectă măsura.
Imaginile din acest articol sunt surprinse la puțin timp de la instaurarea carantinei.
Măsura a fost luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în localitatea din județul Constanța, a ajuns la 8.41/1.000 de locuitori. Mai precis, din populația totală de 1.664 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 14 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Conform Ordinului privind instituirea carantinei zonale, emis de către Șeful DSU, Raed ARAFAT, carantinarea localității presupune următoarele obligativități, care au intrat în vigoare la ora 14.00:
- Se vor identifica toate persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în Fântânele;
- Se limitează la maximum deplasarea persoanelor;
- DSP Constanța va evalua prioritatea de testare a persoanelor din localitate;
- Autoritățile locale și IPJ Constanța vor stabili rute ocolitoare;
- Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;
- Vor fi interzise următoarele activități: evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; organizarea și desfășurarea de activități în cinematografe și ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte;
- Oficializarea slujbelor religioase se poate face doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maximum 20 de persoane;
- Ordinea publică va fi asigurată de IJJ Constanța sau IPJ Constanța, după caz.
Detalii puteți afla AICI.