Imaginile de mai jos par desprinse dintr-un film prost. Din păcate, sunt realitatea de pe șoselele noastre.
S-a întâmplat vineri, 12 august, în Ovidiu.
Un șofer a intrat cu viteză în sensul giratoriu și s-a oprit lângă benzinărie. Mașina a luat foc. Dacă ar fi nimerit câțiva metri mai în stângă, întreaga stație ar fi explodat.
În timp ce acesta zboară peste giratoriu, un altul se chinuie să întoarcă și să meargă pe contrasens. A și reușit la un moment dat.
Șoferul care a zburat peste giratoriu a scăpat cu viață. A fost transportat la spital pentru îngrijiri.
COMPLETARE. Iată ce spune ISU Constanța despre accident:
„În cursul acestei dimineți, după ora 04.30, am fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervenim, în localitatea Ovidiu, la un accident rutier urmat de un incendiu ce se manifesta la un atelier auto. Au fost alocate, ca mijloace de intervenție, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două ambulanțe SMURD, precum și echipaje ale Seerviciului Județean de Ambulanță Constanța.
În urma accidentului rutier, două victime cu vârste de până în 25 ani au fost transportate la spital. Autoturismul a ars în proporție de 90% și, de asemenea, au fost afectate de flăcări doi pereți ai halei atelierului auto.”
Sursă video: Ovi Protect