În Cluj, amenzile pentru parcare sunt de 3 ori mai mici decât în Constanța

parcare poliția locală constanța
Mașină parcată fără să plătească (foto: Poliția Locală Constanța)

Amenzile pentru parcarea ilegală pe spațiul public sunt de trei ori mai mici în Cluj-Napoca, decât în Constanța.

Vorbim despre amenzile contravenționale pentru oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public și privat al municipiilor. Cuantumul acestora este stabilit de consilierii locali.

În Cluj, potrivit unei hotărâri de consiliu, amenda este cuprinsă între 200 și 400 de lei. În Constanța, amenda este cuprinsă între 600 și 1.000 de lei. Polițiile locale sunt cele care aplică aceste contravenții.

Există o singură excepție în Cluj, pentru care se aplică o amendă între 400 și 800 de lei, și anume pentru oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor destinate transportului de persoane sau de marfă, cu masa totală autorizată de peste 3,5 tone pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj Napoca, cu excepția celor destinate aprovizionării – în intervalul orar 21 – 7 și care dețin autorizație de liber acces.

https://constantafinanciara.ro/salariul-mediu-in-cluj-3-105-lei-salariul-mediu-in-constanta-2-305-lei/

Valoare mare a amenzilor din Constanța a atras și atenția politicienilor.

„Consider total disproporționată valoarea amenzii contravenționale în raport cu valoarea serviciului oferit de Primăria Constanța. Primăria nu trebuie să își mărească bugetul prin aplicarea acestor amenzi”, a spus consilierul județean George Niculescu.

Liberalii vor să depună un proiect pentru scăderea cuantumului amenzilor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VIDEO O femeie care cerșea folosindu-se de un copil de 4 ani, sancționată de Poliția Locală Constanța

lun dec. 10 , 2018
În data de 09.12.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanta au depistat o persoana majoră, aptă de muncă, dar care apela la mila publicului, exercitând acte de cerșetorie. Aceasta se folosea de un copil de 4 ani pentru a solicita și obține ajutor material de la trecătorii […]
politia locala constanta

V-ar putea interesa și: