În Constanța, oraș cu politicieni incompetenți, trenul spre București este de multe ori singura soluție ca să rămâi în viață

cristian hagi

Fără să vreau, din păcate, am strâns, în ultimele luni, multe informații la prima mână despre cum funcționează sistemul medical românesc. Am întâlnit așa-ziși doctori, care habar nu au ce fac, și medici care fac minuni, adică operații extrem de complicate, care le redau pacienților viața cvasi-normală. Medici care întind mâna după o bancnotă și care, mai grav, condiționează voalat actul medical de acea bucată de hârtie, și alții care refuză să primească bani pentru consultați, deși lucrează la privat. Și, mai grav, am văzut doctori care nu-și dau niciun interes și care din acest motiv pun diagnostice greșite.

Am văzut asistente care-și fac treaba exemplar, dar și unele care nu știu să efectueze proceduri banale, care se învață la liceul sanitar.

Cel mai trist este că m-am convins că cel mai bun medic este trenul spre București. Greșesc: nu cel mai bun. Este trenul care te ține în viață.

Eu cred că o țară care nu face tot ce trebuie pentru copii și pentru bolnavi nu poate fi numită țară. E altceva, un teritoriu pe care trăiesc oameni care vorbesc aceiași limbă, guvernați de unii dintre ei. România nu este o țară, potrivit acestei definiții, Constanța nu este un județ adevărat.

După lunile acestea complicate, în care, dacă nu întâlneam oameni providențiali, o tragedie era iminentă, am rămas cu o toleranță zero față de promisiunile celor care ne conduc și față de tâmpeniile pe care le fac.

Să mă scuzați, dar nu îl pot aplauda pe primarul Chițac când pune beculețe de Crăciun de un milion de euro, când Spitalul de Boli Infecțioase a fost închis zece luni și acum funcționează la avarie. Nu îl pot aplauda când știu că primarul din Cluj alocă milioane de euro spitalelor care aparțin Consiliului Județean, pentru că în ele vor ajunge clujenii bolnavi. Dimpotrivă, astfel de cheltuieli mă umplu de frustrare, așa cum îl umpleau și pe Vergil Chițac atunci când era contracandidatul primarului Decebal Făgădău.

Nu îl pot aplauda pe președintele Consiliului Județean Constanța, care promite că face un fel de spital nou și ne anunță că a obținut un teren, de parcă nu era tot aici, în Constanța, ci l-ar fi adus de pe Marte. Un teren care mai fusese predat odată locuitorilor de aici, tot pentru un spital. Nu o să mă duc săptămâna viitoare la o conferință de presă pe care o organizează Mihai Lupu, pentru a ne prezenta „formula finală avizată a documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, aferentă obiectivului cu titlul «Construire corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa»”. De aici până la un nou spital e cale lungă de tot. De doi ani, el și echipa sa nu găsesc câteva sute de mii de euro să renoveze secția de Neurologie, de pildă. Bani pentru un spital nou? O glumă. Știu de la oameni din interior că lucrurile nu merg deloc bine acolo, că fie nu există proiecte, fie sunt întârziate, fie se merge pe cele vechi. Se vede însă asta cu ochiul liber, din păcate.

Nu îi pot aplauda pe politicieni, foști și actuali, când văd că Guvernul începe proiectarea a trei spitale regionale, în Cluj, Iași și Craiova, dar nu în Constanța, care are cea mai mare nevoie de unul. E atât de trist și de frustrant.

Pentru cei menționați, nu sistem sanitar modern nu este vital, pentru că ei au relații, cunoștințe și bani și se pot trata oriunde în București sau în străinătate. Cei care nu au sunt condamnați la moarte.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “În Constanța, oraș cu politicieni incompetenți, trenul spre București este de multe ori singura soluție ca să rămâi în viață

  1. Plutonierul chitac se lauda ca va face un spital,,nou” de pediatrie, de la zero. Dar va renova o cladire veche, cu peretii plini de bacterii si care nu va avea autorizatie isu . Iar pt investigatii, cu ambulantele la judetean si inapoi. Atat pot incompetentii constantei. Important e sa fie trotuarele frumoase pe ….soseaua din vii, importanta artera a orasului, sa mai schimbe borduri,stalpisori, sa incurce circulatia si sa creasca poluarea cu sensuri uncice si tot asa. Bineinteles, proiecte mostenite de la fagabou pt ca noua echipa insumeaza 2 neuroni rataciti in zeci de cranii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sunset Sea-mphony 2022, un succes! Astăzi este ultima seară VIDEO

sâm aug. 6 , 2022
Ediția a șasea a evenimentului marca „Sunset Sea-mphony”, care se încheie astăzi, a fost un succes, la fel ca în fiecare an. Mii de constănțeni și turiști s-au bucurat de cele 12 concerte susținute de orchestra Bigg Dimm a’Band a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca […]

V-ar putea interesa și: