Șoferii din Constanța pot plăti, deja, abonament de parcare pentru zona 2, chiar dacă primăria nu a amplasat încă semne de parcare. Reprezentanții instituției au precizat clar, în trecut, că trebuie să plătim numai acolo unde avem semne care indică acest lucru.
Posibilitatea de a plăti abonament pentru zona 2 a apărut în aplicația Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT). Este nevoie de numai câteva date de identificare.
Prețul este de 199 de lei pe an.
Cine nu vrea să plătească abonament va plăti 1 leu pe oră.
Zona 2 înseamnă practic tot orașul Constanța, cu excepția zonelor centrale – unde parcarea este de 4 lei pe oră – și semicentrale – unde costă 3 lei pe oră.
Ca la noi la nimeni
Tariful este mai mare decât în multe alte orașe bogate din Europa, care taxează mai mult parcarea în centru, dar care au dezvoltat mecanisme pentru parcare rezidențială care să vină în sprijinul locuitorilor. La noi, acest lucru nu s-a avut deloc în vedere de către Primăria Constanța.
Încă din mai, înainte de adoptarea regulamentului, am solicitat public modificarea acestuia, având în vedere bunele practici europene. Consilierii locali le-au ignorat.
„Am studiat regulamente de parcare din Germania, Franța, Italia, Anglia, Suedia, Belgia, Danemarca, etc. În niciun oraș nu există sistemul acesta. Cum fac ei? Pun la comun locurile de parcare de lângă case/blocuri și le delimitează clar. Foarte important: pot parca acolo numai rezidenții! În unele țări e gratuit, în alte se plătește o sumă modică, circa 10 euro pe an. Cine vine în vizită fie poate parcare numai câteva ore, pentru care este taxat mult mai mult decât un rezident, fie nu poate parca deloc.
Dacă vrem să fim un oraș normal, acesta este sistemul pe care trebuie să-l aplicăm. Din păcate, la noi se păstrează principiul „primul venit, primul servit”, dar și dreptul de preemțiune asupra locului de parcare plătit (ele expiră după 5 ani, dar în criteriile de atribuire contează de cât timp îl ai).
Observație: în Londra, pentru a descuraja poluarea, cine are mașini cu motor mai mare plătește mai mult parcarea. Și cei care au motoare diesel plătesc o suprataxă.
Cum spuneam, plata parcării rezidențiale este, în Constanța, mai scumpă decât în țările menționate. Dacă ne referim la puterea de cumpărare, lucrurile stau și mai prost pentru constănțeni.”
Vă recomandăm și câteva articole similare:
Parcarea în Constanța, discriminatorie și printre cele mai scumpe din Europa
Parcarea în Milano, gratuită pentru rezidenți. Fără plăcuțe
Și în Londra, parcarea rezidențială este, în unele cazuri, mai ieftină decât în Constanța
Parcarea cu plată goală, trotuarele pline de mașini
Cum fentează turiștii taxa de parcare din Mamaia
Parcarea cu plată se extinde în Constanța încet, dar sigur. Acum și pe strada Eliberării
Tot ce trebuie să știi despre parcarea în municipiul Constanța (în 13 imagini)
De la 1 ianuarie 2022, se va majora taxa pentru parcarea rezidențială în Constanța