ISJ Constanța a prezentat situația locurilor libere din oferta educațională pentru clasa a IX-a, învățământ profesional și învățământ dual, de masă și special, pentru anul școlar 2024-2025.
Sunt libere 295 de locuri pentru meserii precum electrician, zidar, zugrav, instalatori, strungari. Pentru unele dintre ele, nu s-a prezentat niciun doritor.
Locuri libere în clasele de învățământ dual din cadrul consorțiului CRESC:
- Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații
- Electrician exploatare joasă tensiune: 3 locuri
- Liceul Tehnologic Tomis
- Zidar pietrar tencuitor: 18 locuri
- Dulgher tâmplar parchetar: 8 locuri
- Zugrav, ipsosar, vopsitor: 7 locuri
- Instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze: 3 locuri
- Instalator în instalații de ventilare și de condiționare: 6 locuri
- Strungar: 16 locuri
Mai jos aveți situația tuturor clasele de dual din județul Constanța, inclusiv cele din consorțiu:
Liceul Energetic Constanța
- Electrician nave: 10 locuri alocate, 10 locuri ocupate
- Electrician sisteme fotovoltaice: 8 locuri alocate, 8 locuri ocupate
- Electrician protecții prin relee, automatizări și măsurători în instalațiile energetice: 22 locuri alocate, 22 locuri ocupate
- Electrician exploatare joasă tensiune: 12 locuri alocate, 12 locuri ocupate
Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă
- Electrician exploatare joasă tensiune: 12 locuri alocate, 12 locuri ocupate
- Sudor: 12 locuri alocate, 12 locuri ocupate
Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu”
- Lăcătuș mecanic prestări servicii: 12 locuri alocate, 12 locuri ocupate
Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”
- Electronist aparate și echipamente: 10 locuri alocate, 20 locuri ocupate
- Electrician exploatare joasă tensiune: 8 locuri alocate, 9 locuri ocupate
Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin
- Brutar-patiser-preparator produse făinoase: 24 locuri alocate, 15 locuri ocupate
Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații
- Electrician exploatare joasă tensiune: 25 locuri alocate, 22 locuri ocupate
Colegiul Comercial „Carol I”
- Comerciant-vânzător: 28 locuri alocate, 24 locuri ocupate
- Zidar pietrar tencuitor: 18 locuri alocate, 0 locuri ocupate
- Dulgher tâmplar parchetar: 8 locuri alocate, 0 locuri ocupate
- Zugrav, ipsosar, vopsitor: 8 locuri alocate, 1 loc ocupat
- Instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze: 28 locuri alocate, 25 locuri ocupate
- Instalator în instalații de ventilare și de condiționare: 12 locuri alocate, 6 locuri ocupate
- Strungar: 16 locuri alocate, 0 locuri ocupate
- Sudor: 8 locuri alocate, 8 locuri ocupate
Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari
- Mecanic utilaje și instalații în industrie: 15 locuri alocate, 15 locuri ocupate
Liceul Teoretic Negru Vodă
- Mecanic agricol: 13 locuri alocate, 13 locuri ocupate.
Consorţiul Regional „Tehno-Dobrogea” care implementează Proiectul CRESC este format din 44 de parteneri: Universitatea Ovidius din Constanţa (lider de consorţiu), alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, 12 licee din judeţul Constanţa, 17 operatori economici, şapte entităţi administrative (Instituţia Prefectului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, primăriile oraşelor: Constanţa, Cernavodă, Medgidia, Năvodari, Negru Vodă) şi şase asociaţii profesionale şi organizaţii relevante cu rol de sprijin în învăţământul dual.
Valoarea totală a proiectului Dezvoltarea şi dotarea campusului profesional integrat pentru învăţământul dual preuniversitar şi universitar „Ovidius Engineering Hub” al Consorţiului regional „Tehno-Dobrogea” – (Proiectul CRESC) este de 27.183.399,13 Euro.