În plină pandemie, datele statistice arată o situație pe care, probabil, nimeni nu și-ar fi imaginat-o: salariile medicilor, personalului medical și angajaților din asistență socială sunt în scădere, la fel și cele ale profesorilor, dar salariile funcționarilor publici au crescut! Puțin, dar au crescut.
Potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică, în luna februarie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5497 lei, cu 52 lei (-0,9%) mai mic decât în luna ianuarie 2021. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3365 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 30 lei (-0,9%).
„În sectorul bugetar3 s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-2,7%), respectiv în învăţământ (-0,3%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,1%) comparativ cu luna precedentă.”, spun reprezentanții INS.
În luna februarie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.