În ultimele 24 de ore, au fost realizate numai 61 de teste RT-PCR în Constanța

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 61 de teste RT-PCR, au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța. Numărul de cazuri noi raportate în acest interval este de 3.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.333 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 34 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 968 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).

Citește și: Constanța. Un deces din cauza coronavirusului, numai 3 cazuri noi depistate

În acest moment, sunt 267 de persoane internate, dintre care 242 din județul Constanța și 25 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

La nivelul județului Constanța au fost incluse 534 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 104 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 74 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 60 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 29 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).

De asemenea, la nivelul județului sunt 749 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 63 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 88 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (35), asistenți medicali (37) și personal auxiliar (16).

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 201 sancțiuni contravenționale (în cuantum de 90.700 de lei), dintre care 19 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 12.750 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 82 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 16 august a.c., peste 900 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 131 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Guvernul a decis: ultima comandă la ora 23.00

lun aug. 17 , 2020
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 17 august, Hotărârea numărul 42. Prin hotărârea CNSU a fost extinsă lista județelor în cazul cărora sunt instituite restricții orare de funcționare pentru operatorii economici care desfășoare activități în aer liber (terase, cluburi, baruri, etc), precum și pentru […]

V-ar putea interesa și: