Oil Terminal vrea să construiască un terminal de bitum. Socar Petroleum SA, firmă controlată de grupul SOCAR din Azerbaidjan, este cea mai recentă companie care s-a înscris pe lista investitorilor interesați să îl construiască.
Astfel, potrivit unui comunicat al Oil Terminal, lista celor care au intrat în procedura de selecție pentru acest terminal a crescut la șapte companii.
Participantii la procedura de la care se asteapta depunerea unei oferte sunt:
1. Takida Terminal S.R.L.
2. Euronova Energies S.A.
3. Frial S.A.
4. OMV Petrom S.A.
5. Trafigura Pte Ltd
6. Vitaro Energy S.R.L.
7. Socar Petroleum S.A.
Recent, Oil Terminal a început procedura de selecție pentru dezvoltarea unui terminal de bitum în Portul Constanța. “Este o investiție strategică pentru România, dar și pentru viitorul efort de reconstrucție a Ucrainei”, a declarat ministrul energiei Sebastian Burduja.
În perioada următoare vor fi stabilite întâlniri cu fiecare dintre aceștia pentru a identifica cele mai potrivite soluții de constituire a parteneriatului de construire a unui terminal de bitum, ofertele ferme obținute ulterior urmând a fi supuse analizei Adunării Generale a Acționarilor.
Recomandare: Grupul Iulius, punte între Cluj și Constanța