Încă un pas pentru realizarea celui mai frumos parc din Constanța

În partea de sus a imaginii este actualul RAR. În partea de jos, o imagine despre cum ar putea să arate parcul, dacă va fi făcut

Primăria Constanța a mai făcut un pas pentru realizarea parcului promis în cartierul Compozitorilor, pe locul unde se află acum Registrul Auto Român.

Consilierii locali au aprobat, recent, un  proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii unor imobile – construcții situate în municipiul Constanța, str. Eliberării nr. 46 din patrimoniul societății CT BUS SA în domeniul public al municipiului Constanța.

Terenul cu pricina a fost închiriat de CT BUS către RAR, pe vremea lui Decebal Făgădău, fără niciun fel de consultare publică sau de studii referitoare la implicații. Pe 22 ianuarie 2022, deci când primăria era condusă de Vergil Chițac, s-a semnat un nou contract de închiriere pentru o perioadă de doi ani. Asta deși city – managerul Felicia Ovanesian promisese, de pe 14 ianuarie 2021, că va face un parc aici și le cerea prietenilor săi de pe Facebook, pe care îi anunțase, „nițică răbdare”.

Prin demersul consilierilor, s-a creat posibilitatea ca primăria să denunțe acest contract, parcul fiind o construcție de utilitate publică.

Informații neoficiale spun că RAR s-ar muta din actuala locație în jurul datei de 1 septembrie. Rămâne de văzut.

Cum va arăta parcul

Consilierii municipali din Constanța au votat, în iunie 2022, un proiect prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea unui parc în cartierul Compozitorilor. Ar trebui să fie cel mai frumos din oraș, cu fântână arteziană, peste 160 de copaci, bănci smart cu wireless, plante agățătoare, locuri de joacă pentru copii, spațiu de fitness, supraveghere video, etc.

Parcul va fi situat pe strada Eliberării la numărul 46, acolo unde în prezent se află Registrul Auto Român.

Terenul are o suprafață de 10.044 metri pătrați, iar aici se vor investi 9,94 de milioane de lei.

Studiul de fezabilitate prevede două opțiuni tehnico – economice. Oricare din ele se va realiza, cartierul va avea probabil cel mai frumos parc din Constanța.

Acesta va cuprinde, desigur, alei, locuri de joacă pentru copii, locuri care vor avea suprafața din cauciuc antitraumă, sistem de irigații pentru spațiul verde (apa va proveni de la RAJA, dar și dintr-un puț forat), stâlpi de cinci metri pentru iluminat, cu sursă LED.

Locul de joacă va fi compus, printre altele, din ansamblu multifuncțional de tip vapor, balansoare pentru două și patru persoane, ansamblu multifuncțional cu tobogane și sistem de cățărare.

Vor fi și echipamente de joacă pentru copii mai mari, dar și echipament de fitness, precum ansambluri multifuncționale de tip echilibristică, cu carusel, de escaladă.

Va exista și un grup sanitar cu boiler pentru prepararea apei calde și cu uscător electric pentru mâini.

Parcul va avea 24 de bănci, una cu jardinieră, dar și două bănci smart și trei pe care se va putea șah. Băncile smart vor avea funcție de preluare a energiei solare, alimentare wireless, afișare indicatori de mediu, șezut din sticlă securizată.

De asemenea, se va construi și o fântână arteziană de 13 mp, dar și cișmele cu apă, coșuri de gunoi îmbrăcate în lemn.

Gardul existent acum, din plăci de beton, va fi desființat, iar în partea cu calea ferată va fi plantat un gard viu, dar și un panou fonoabsorbant.

Spațiul verde va avea o suprafață totală de 9.045 mp. Se vor planta 162 de copaci, 76 de plate perene agățătoare, 300 de plante perene floricole. Copacii vor fi din specii diverse, precum: larice japonez, pin din America de Sud, mesteacăn, salcie plângătoare, arbore de mătase, arțar cu frunze ascuțite, stejar roșu, carpen, corcoduș roșu, salcâm galben, salcâm roșu, arborele lui Iuda,

Pentru siguranță, tot parcul va fi supravegheat cu camere video.

Rămâne o problemă: RAR, care a închiriat terenul de la CT Bus, nu vrea să se mute și are contract până în 2024. Primăria le-a oferit un teren, la un preț stabilit de un evaluator, circa 7.000 de euro pe lună, dar RAR refuză să se mute.

„Lor li s-a părut foarte scump și acum caută alte soluții, dar într-un fel sau altul ei vor trebui să plece de acolo, pentru că noi trebui să ne facem proiectul.”, a declarat, miercuri, Vergil Chițac.

De la demararea lucrărilor, parcul ar trebui să fie gata în cel mult un an.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Încă un pas pentru realizarea celui mai frumos parc din Constanța

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O firmă din Ucraina făcea trafic cu țigări electronice de contrabandă din China prin Portul Constanța

vin iul. 29 , 2022
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container, 6.860 țigări electronice, nedeclarate. În data de 27.07.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră […]
tigari contrabanda (7)

V-ar putea interesa și: