UPDATE 26.12. Reprezentanții ISU Dobrogea spun că a ars podul clădirii pe o suprafață de 150 mp. Aici se aflau materiale textile, plastice, deșeuri de hârtie si material lemnos. Au fost deteriorate apartamentele aflate la nivelele inferioare, de către apa folosită la stingere și de fumul degajat. Cauza probabilă a incendiului: flacăra de la o lumânare.
Un incendiu a izbucnit, în prima seară de Crăciun, în centrul Constanței.
Pompierii de la ISU spun că arde mansarda dintr-o clădire aflată intersecția Bulevardului Tomis cu Ferdinand, în apropiere de Muzeul de Artă.
Tot Detașamentul Fripis al ISU Dobrogea intervine în aceste momente pentru stingerea incendiului. Acestora li s-a alăturat o autospecială de la departamentul de pompieri din Portul Constanța.
„Persoanele s-au auto evacuat până la ajungerea pompierilor”, au declarat reprezentanții ISU Dobrogea.
Din cauza incendiului se putea produce o explozie fatală, dar cei din clădire au avut prezența de spirit să scoată din imobil patru butelii pline cu gaz.
Completare, ora 21.46: „Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare”, au declarat reprezentanții ISU Dobrogea. A ars o suprfață de circa 250 metri pătrați.
Incendiul este unul de proporții. Reprezentanții ISU au anunțat că s-a trimis în sprijin încă o autospeciala de la Detașamentul Port Constanța.