Membrii comunității musulmane din România vor celebra luni, 11 martie 2024, prima din cele 30 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan.
Va fi o lună de post și de rugăciune, timp în care credincioșii musulmani nu se vor hidrata și nu se vor hrăni din zori de zi până la apusul soarelui.
Postul specific Lunii Ramazan este considerat un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință. Specifice acestei perioade sunt și mesele rituale care deschid și închid perioada de post de peste zi, respectiv cina tradițională de Iftar, servită împreună cu familia și prietenii, și Sahur, masa servită înainte de apariția zorilor, în familie.
Postul din Luna Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, alături de Mărturisirea credinței (Shahada), cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) și Contribuția anuală de solidaritate cu nevoiașii (Zakat).
De asemenea, conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoștință față de Allah, iar tradiția spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi.
Luna Ramazan este a noua lună din calendarul islamic, cunoscută și ca luna iertării și a milei, și semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH) de către Îngerul Gavriil, eveniment care a avut loc în Peștera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în Noaptea Sfântă de Kadir, în anul 610, revelație care a durat 23 de ani. Noaptea Sfântă de Kadir va fi celebrată anul acesta în noaptea de 5 spre 6 aprilie, aceasta fiind a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan.
În perioada premergătoare Lunii Sfinte Ramazan, Muftiatul Cultului Musulman din România în colaborare cu Fundatia „Hasene” din Germania a împărțit pachete cu alimente pentru 500 de familii nevoiașe, urmând ca în perioada Postului să mai fie împărțite alte 4000 de pachete în colaborare cu Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă TIKA, Directoratul de Servicii Religioase din Turcia și Fundația „GUR” din România.
Muftiatul Cultului Musulman din România îndeamnă comunitatea musulmană să dedice mai mult timp în Luna Sfântă Ramazan pentru rugăciune și căință și să se apropie mai mult de semeni.
„Fie ca Luna Sfântă Ramazan să fie binecuvântată! Ramazan ayîmîz qayîrlî bolsîn! Ramazan ayımız hayırlı olsun! Ramadan kareem!”, a transmis șeful Cultului Musulman din România, muftiu Muurat Iusuf.