Decebal Făgădău este ultimul primar al orașului Constanța pe care PSD l-a dat, pentru mulți ani de acum înainte. Peste patru ani, social-democrații vor pierde alegerile.
Motivul 1. PSD Constanța a obținut un scor extrem de slab la actualele alegeri pentru primar. Față de epoca Radu Mazăre, vorbim, practic, de un rezultat cu 50% mai slab: de la circa 83.000 de voturi în 2008 (în 2012 am avut de-a face cu USL) la circa 43.000 în acest an. 40.000 de voturi pierdute în 8 ani. De fapt, ca să fim sinceri, în 4 ani, pentru că USL la Constanța a însemnat PSD. 40.000 de voturi în 4 ani înseamnă 10.000 de voturi pe an, adică 27 de voturi pe zi.
Motivul 2. Scorul slab al PSD trebuie coroborat cu scorul bun al PNL. De la 11% obținuți de elefant și Victor Manea al său, în 2008, la peste 30% e diferență mare. Amiralul Vergil Chițac a fost foarte aproape de victorie. Un lider din PSD îmi spunea că nu se așteptau nici ei la o diferență așa de mică. Nu și-au revenit nici acum pe deplin. Până acum, nimeni nu credea că Mazăre poate fi bătut. Din acest motiv, parcă nici opoziția, reală sau de carton, nu s-a putut coaliza. Peste 4 ani se va ști clar că PSD poate fi bătut.
Motivul 3. Decebal Făgădău nu va putea conduce eficient orașul, pentru că nu controlează majoritatea de două treimi din consiliu. Dacă opoziția va ști să îl țină în șah, primarul va avea mari probleme. PMP va face probabil alianță cu PSD, pentru că cele două partide sunt unite prin mai mult decât interesul constănțenilor. Oricum s-ar calcula, PNL are 10 consilieri. Pentru două treimi, primarul are nevoie de 18 voturi. Cu toate alianțele, nu va avea decât 17. Greu. Ar putea convinge unul sau doi consilieri PNL. Dar, așa cum îmi spunea un lider pesedist, consilierii nu pot face decât o singură greșeală. O opoziție eficientă din partea PNL, repet, îi va pune serioase bețe-n roate PSD-ului.
Motivul 4. Apele s-au limpezit în opoziție. Gigi Chiru, eternul contracandidat al PSD, și-a dat arama pe față: nu mai aduce voturi nici măcar cât să intre în Consiliul Local, pe de o parte, iar pe de alta a făcut jocul PSD. Și acum 4 ani, și acum. Acum cu atât mai mult, prin candidatura împotriva lui Vergil Chițac, de fapt, nu a lui Făgădău. Candidatură susținută de PSD, îmi șoptește cineva. Dacă PMP va face alianță cu PSD, chiar dacă acest lucru are o explicație, poate logică, nu va mai putea fi văzut ca opoziție reală. Și nici nu este, dacă ar fi să mă iau după șoapte.
Motivul 5. Decebal Făgădău a promis mult și nu își va duce toate promisiunile la bun sfârșit. Este modelul Mazăre: arătăm planșe frumoase, pentru că oamenii uită peste patru ani. Nu mai e așa. Oamenii au așteptări acum, pentru că îl văd pe Decebal Făgădău altfel decât pe Radu Mazăre. Sensuri giratorii suspendate, piețe moderne, etc., nu vor fi făcute. De un an la conducerea municipiului, primarul nu a bifat mari reușite. Multă imagine, puține realizări. Mai mult, Decebal Făgădău nu va putea repara ce s-a stricat în ultimii ani: nu va reconstrui parcurile distruse, nu va demola blocurile construite haotic.
Motivul 6. Decebal Făgădău nu s-a dezis niciodată de ceea ce presa a numit ”Republica Mazăre”. Afacerile imperiului financiar al echipei Mazăre-Constantinescu-Strutinsky continuă nestingherite, cu semnătura lui Decebal Făgădău. Un exemplu: actualul primar a semnat, în perioada de interimat, contracte prin care plătește 7.000 de lei pe zi, în fiecare zi, către două firme în care Strutinsky este asociat sau administrator, pentru ca aceste firme să facă publicitate și reclamă primăriei.
Motivul 7. Echipa. Decebal Făgădău nu se va putea debarasa ușor, nici dacă dorește, de echipa din primărie, echipa cu care a lucrat Radu Mazăre. O echipă care este obișnuită cu un anumit ritm de lucru, cu anumite metehne. Personaje ca Pripiși, Tramudana sau Luiza Popa, care ar fi trebuit să plece singure, de mult, sunt acceptate și păstrate. Ba aud chiar că Valerică Preda, băiatul performant al lui Radu Mazăre, face drumuri des pe la Primărie.
Motivul 8. Probabil că peste 4 ani vor fi alegeri în două tururi. Și acum, în două tururi, PSD ar fi pierdut.
Motive sunt, în opinia mea. Din această ecuație lipsește ceva: un lider al opoziției, care să pretindă de pe acum funcția de primar și să lupte pentru ea. Nu știu dacă Vergil Chițac își mai dorește o astfel de provocare. Liberalii trebuie însă să caute repede un astfel de lider, un nou Vergil Chițac. Despre intențiile celorlalți ne-am convins cu toții, cred.
Peste patru ani, PSD va bifa 20 de ani de când conduce orașul Constanța. (Prea) mult. Numărătoarea inversă a început deja.