Incidența covidului în Constanța, aproape de 30 de cazuri la mia de locuitori. La nivel național, a treia zi consecutivă de scădere

Incidența covidului în Constanța a ajuns, vineri, aproape de 30 de cazuri la mia de locuitori. Mai exact, 29,73. Ieri a fost 27.76, ceea ce înseamnă că majorarea a fost de puțin peste 7%.

Tabelul cu toate localitățile din județ, mai jos.

În ultimele 24 de ore. la nivel național au fost înregistrate 31.776 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 895 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.182 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 60.450 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.02.2022 (10:00) – 04.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese (63 bărbați și 34 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman,Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 97 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă  40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 la categoria de vârstă peste 80 ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 97 de pacienți decedați, 78 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în luna ianuarie 2022, în județul Giurgiu.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.927, cu 208 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.036 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.036 de pacienți internați la ATI, 875 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 850 sunt minori, 826 fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 24 la ATI, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.931.111  teste RT-PCR și 7.613.882 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.618 teste RT-PCR (19.259 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.359 la cerere) și 68.817 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 230.748 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.931 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 102.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.225 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 920 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 februarie, 1.431 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 293.800 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

LOCALITATECAZURI LA 1000
DE LOCUITORI
CAZURI
CONFIRMATE
MUNICIPIUL CONSTANŢA29.739188
MUNICIPIUL MANGALIA17.83710
MUNICIPIUL MEDGIDIA11.22492
ORAŞ CERNAVODĂ19.56361
ORAŞ EFORIE18.13200
ORAŞ HÂRŞOVA5.6862
ORAŞ MURFATLAR13.27145
ORAŞ NĂVODARI21.1923
ORAŞ NEGRU VODĂ22.16128
ORAŞ OVIDIU20.53336
ORAŞ TECHIRGHIOL21.79189
23 AUGUST10.8763
ADAMCLISI3.58
AGIGEA25.43237
ALBEŞTI11.3244
ALIMAN7.6221
AMZACEA 3.19
BĂNEASA4.2324
BĂRĂGANU4.179
CASTELU4.9228
CERCHEZU5.187
CHIRNOGENI8.1926
CIOBANU0.843
CIOCÂRLIA6.7421
COBADIN7.3570
COGEALAC7.3539
COMANA1.994
CORBU12.1580
COSTINEŞTI18.4364
CRUCEA2.37
CUMPĂNA22.35362
CUZA VODĂ4.6822
DELENI2.075
DOBROMIR1.837
DUMBRĂVENI14.177
FÂNTÂNELE6.2210
GÂRLICIU4.437
GHINDĂREŞTI4.1711
GRĂDINA1.892
HORIA0.911
INDEPENDENŢA2.437
ION CORVIN2.515
ISTRIA2.035
LIMANU15.95109
LIPNIŢA1.354
LUMINA23.96289
MERENI5.0112
MIHAI VITEAZU6.1123
MIHAIL KOGĂLNICEANU14.9150
MIRCEA VODĂ6.4535
NICOLAE BĂLCESCU5.6231
OLTINA1.644
OSTROV5.5326
PANTELIMON 3.186
PECINEAGA 4.0414
PEŞTERA2.8410
POARTA ALBĂ16.4198
RASOVA12.9848
SĂCELE8.6321
SALIGNY4.2610
SARAIU1.62
SEIMENI12.9628
SILIŞTEA2.674
TÂRGUŞOR3.816
TOPALU5.8510
TOPRAISAR12.681
TORTOMAN3.196
TUZLA11.0380
VALU LUI TRAIAN25.66454
VULTURU2.832
 20.2815512

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

La Mega Image se vând produse expirate și rafturile sunt pline de praf VIDEO

vin feb. 4 , 2022
O nouă zi, noi controale ale comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în marile magazine! Au fost verificate, de astă dată, alte două magazine al operatorului economic Mega Image. În ciuda sancțiunilor importante din zilele precedente, condițiile din aceste magazine nu s-au îmbunătățit. Au fost controlate 2 puncte de […]

V-ar putea interesa și: