Incredibil: bărbații care au murit azi într-un accident auto erau cei care făceau întreceri ilegale pe autostradă acum trei zile

Doi bărbați au murit, azi, într-un BMW, iar altul este în comă. Aceștia sunt o parte din cei care, acum două zile, făceau o coșie – o întrecere ilegală de mașini pe autostradă, pe bani. Aveau deja permisele de conducere suspendate și erau cercetați penal.

Informația a fost confirmată de fratele uneia dintre victime.

Se pare că și acum făceau tot o întrecere.

Vă reamintim că astăzi, 22 ianuarie, în jurul orei 11.54, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DJ 87, la ieșire din localitatea Nazarcea.

Din primele cercetări, un autoturism, în care se aflau 3 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, rasturnându-se.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, precum și vătămarea corporală gravă a celei de-a treia.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Pe 19 ianuarie, mai mulți bărbați de etnie rromă au participat la o cursă neautorizată desfășurată pe Autostrada A2. În urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Biroului de Poliție A2, personale care au participat la eveniment au fost identificate.Este vorba despre 2 bărbați, de 27, respectiv 40 de ani, conducători ai autoturismelor în cauză, ambii din județul Constanța.

Totodată, organizatorul evenimentului și bărbatul care a transmis live imaginile pe o rețea de socializare au fost identificați.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevazute de art. 339, alin. 2, în ceea ce-i privește pe conducătorii auto sus-menționați și art. 339, alin. 3., C.P., în ceea ce-i privește pe organizator și pe cel care a realizat filmarea, urmând ca în funcție de concluziile rezultate să se propună soluții legale.

Precizăm faptul că pentru toate persoanele implicate au fost reținute, în vederea anulării, permisele de conducere.

Sursă foto deschidere: Ziua de Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Incredibil: bărbații care au murit azi într-un accident auto erau cei care făceau întreceri ilegale pe autostradă acum trei zile

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Alertă cu bombă pe bulevardul 1 Mai din Constanța

sâm ian. 22 , 2022
COMPLETARE. Pachetul a fost verificat de geniști. Acesta conținea numai niște gunoaie. În această seară, 22 ianuarie, în jurul orei 19.40, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre faptul că, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța, s-ar afla un bagaj suspect. La fața locului au intervenit de urgență polițiști din […]

V-ar putea interesa și: