Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța are un articol de mare importanță, care lasă deschisă ușa unor eșecuri. Articolul 30.
Ni se spune să plătim pentru a avea parcări. Articolul 30 spune însă că „sumele încasate din taxele și amenzile de parcare vor fi utilizate cu prioritate pentru modernizarea parcărilor existente, înființarea de noi locuri de parcare subterane, la sol și supraterane.”
Rețineți: „cu prioritate”. Cu alte cuvinte, nu este obligatoriu! Nu scrie „numai pentru” sau „în exclusivitate”.
Probabil că o parte din bani se va duce către plata salariilor celor de la Confort Urban, de pildă, dușmanii actualului city manager.
Vom avea parcările promise?
Administrația Făgădău a eșuat lamentabil la acest capitol. În 4 ani, n-a făcut niciun din parcările supraterane sau subterane promise. Și Decebal Făgădău avea experiență în administrație.
- De aici puteți descărca proiectul de hotărâre privind parcările din municipiul Constanța
- Regulamentul privind parcarea în municipiul Constanța va fi supus votului consilierilor locali pe 26 februarie
- Care vor fi cele 3 zone de parcare din municipiul Constanța. Cât va costa vinieta
am obtinut loc de parcare in 20/05/2020 pentru care am platit pe un an intreg=200lei…nu trebuia sa platesc cota aparte? adica 83,5 lei?
Și eu am pățit același lucru:taxa integrala pentru loc obținut în august. În plus, interdicția de a marca în orice fel faptul ca locul este rezervat și plătit, cu recomandarea de a suna de fiecare data la Politie când îl găsesc ocupat. (Și cam o data la doua zile este ocupat, chiar dacă nu din rea credință… Doar nu scrie nicăieri ca e plătit!) Cum nu sunt amator de întâlniri cu Politia atât de des… nu sun. Încotro, Constanța?!?
Într o emisiune la dobrogea tv, având ca invitat pe Horia Constantinescu, acesta din urmă a spus că banii obținuți din licitarea peste suma de pornire (mă refer la parcările de reședință) vor fi alocate bugetului local, respectiv construirea de noi parcări. În același regulament al parcărilor, se specifică că aceste sume vor fi alocate asociațiilor de proprietari, care, printr un reprezentant, vor participa la licitație! Care este adevărul?