ING redeschide agenția de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța

Din această săptămână, clienţii ING Bank România din Constanța pot beneficia de conceptul Acasă@ING, care schimbă experiența de lucru cu banca, odată cu redeschiderea ING Office Constanța Ștefan cel Mare (Str. Ștefan cel Mare 126, Municipiul Constanța).

Office-ul a fost regândit astfel încât activitatea consultanților și interacțiunea cu fiecare client în parte să se deruleze eficient și să faciliteze totodată familiarizarea rapidă a clienților cu instrumentele digitale puse la dispoziție de către bancă.

„Echipa ING Office Constanța Ștefan cel Mare își așteaptă cu entuziasm clienții persoane fizice și juridice, într-un ambient total reinventat, familiar și modern, în care punem accentul pe consultanță, relevanță și eficiență în ceea ce priveşte timpul petrecut într-o agenţie. Adresa Office-ului este aceeași, însă experiența pe care le-o propunem acum clienților este una cu totul nouă, care merită încercată de către oricine își dorește o interacțiune simplă și relaxată cu banca. Suntem aici pentru a ne susține și inspira clienții să facă cele mai potrivite alegeri financiare și, foarte important, pentru a-i face să se simtă de fiecare dată «acasă la ING»” – Cristi Iftimie, Office Manager al ING Office Constanța Ștefan cel Mare.

Experiența clienților, elementul-cheie de diferențiere

Noul design își propune să reinterpreteze rolul clasic al unei agenții bancare și le aduce clienților ING Office Constanța Ștefan cel Mare noutăți precum zona semi-privată, unde pot beneficia de consultanță personalizată într-un mediu destins și primitor, sau zona privată destinată discuțiilor cu un grad mai mare de complexitate.

Un alt element important de noutate adus de conceptul Acasă@ING este zona dedicată interacțiunii digitale, unde clienților le sunt puse la dispoziție dispozitive securizate, cu acces la internet și la aplicația Home’Bank. Prin intermediul acestor device-uri, utilizatorii noi care doresc să se familiarizeze cu aplicația băncii și să-i descopere funcționalitățile pot face acest lucru cu ajutorul specialiștilor din office, pentru ca apoi să poată accesa soluțiile ING de oriunde, oricând, de pe propriul telefon mobil sau laptop.

Prima „casă ING” a fost inaugurată în Amstelveen, Olanda, în 2016, urmată de țări precum Belgia, Polonia, Spania și Turcia. România a fost cea de-a șasea țară care a preluat acest concept. Relansarea ING Office Constanța Ștefan cel Mare după modelul Acasă@ING face parte dintr-un proces complex, demarat de către ING Bank România în anul 2019, în București, și aflat în prezent în plină desfășurare la nivel naţional.

Nota editorului: Într-o primă variantă a articolul a apărut mențiunea că agenția ar fi deschisă în zona șantierului de pe strada Ștefan cel Mare. Unitatea ING Bank redeschisă nu se află în zona șantierului. Sediul cu care s-a făcut confuzia este ING Office Constanța Teatru, din Str. Stefan cel Mare nr. 21. Office-ul ING Bank care s-a redeschis este din Ștefan cel Mare, nr 126, care se gaseste in zona I.C.I.L.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Armata României are stand la festivalul NEVERSEA

mie iul. 5 , 2023
Militari și tehnică aparținând Ministerului Apărării Naționale participă anul acesta la festivalul NEVERSEA care se desfășoară, în perioada 6 – 10 iulie, pe plaja Neversea. Standul MApN va fi reprezentat de militari din Centrul 39 Scafandri, operatori din Forțele pentru Operații Speciale, specialiști din structurile specializate în neutralizarea dispozitivelor explozive […]

V-ar putea interesa și: