Majoritatea regiunilor din ţară se vor afla sub o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până miercuri dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Prognoza de specialitate arată că, în intervalul 21 iulie, ora 12:00 – 22 iulie, ora 10:00, în regiunile nordice, centrale, precum şi în zona de munte vor fi averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 – 35 l/mp. A