Judecătoria Medgidia a decis azi, 20 iunie, că Alexandru Mazăre, fost senator PSD, fratele lui Radu Mazăre, poate fi eliberat condiționat. Nu va ieși însă azi din penitenciar, pentru că decizia poate fi contestată, în termen de trei zile.
Iată soluția pe scurt:
„În baza art. 587, alin. 2 C.pr. pen. rap. la art. 59 alin. 1 C.pen.1969, Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă privind pe condamnatul M. A.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M. A., deţinut în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, din executarea pedepsei aplicate prin sent.pen.nr. 398/2018 a Tribunalului Bucureşti Sectia I penală, mandat nr.124/2022, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.272 C.proc.pen. Dispune avansarea din fondurile M.J. către Baroul Constanţa, a sumei de 360 lei pentru av. Filip Mihaela, delegaţie nr.896/2024, cu titlul de onorariu apărător din oficiu. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept la contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2024.”
Prin decizia penală nr. 45 din 10.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Mazăre Alexandru, la data presupuselor fapte senator în Parlamentul României la o pedeapsă de 3 ani închisoare la care se adaugă „5.000 lei amendă penală și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații în formă continuată“.
Tot în acest dosar, Înalta Curte a dispus achitarea lui Mazăre Radu Ștefan, pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
De asemenea, Curtea Supremă a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Morgenstern Avraham, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât a intervenit prescripția.
Cei în cauză au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 31 martie 2016, vezi comunicatul nr. 398/VIII/3 din data de 01 aprilie 2016.
Recomandări:
Radu Mazăre, din Beciul domnesc în paradis