Interes imens pentru „Vestigii subacvatice 2022”. Constănțenii și turiștii vor să descopere vestigiile Mării Negre

Proiectul cultural „Vestigii subacvatice 2022” a născut un interes extrem de mare în rândul constănțenilor și turiștilor. Încă de la primul anunț, sute de persoane și-au exprimat intenția să participe.

„Înscrierile au mers mult mai bine decât ne așteptam. Am fost impresionați de numărul mare al celor care ne-au sunat și bucuroși pentru că le-am putut oferi clipe minunate, pe care suntem siguri că nu le vor uita niciodată. Mulți dintre ei ne-au spus că nu se așteptau să vadă vestigii antice în Marea Neagră. Ne-au mai spus ceva: că este cea mai frumoasă amintire pe care au avut-o vreodată la mare. Și că vor să se întoarcă.”, a declarat Georgiana Rusu, organizator.

Într-adevăr, cei care participă la proiect pot vedea vestigii ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre, în zona Cazino Constanța. Acestea se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal.

Dacă vreți să participați, trebuie să vă grăbiți, pentru că nu mai sunt multe locuri libere.

Scufundările se fac în zilele de lucru ale săptămânii, până pe 5 august, dar primele săptămâni sunt deja ocupate.

Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10:00 și 20:00.

Subliniem că scufundările se fac împreună cu ghizi-scafandru arheolog, iar vizitele sunt inofensive pentru situl arheologic. Vestigiile se pot observa de la o distanță de minimum un metru.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța.

Buget total al proiectului: 167.500 lei, din care 150.000 lei finanțare și 17.500 lei contribuție proprie a beneficiarului.

Sponsor: Infinity Art Dental.

Proiect: Vestigii subacvatice

Valoarea totală a proiectului: 167.500 lei


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Peste 60.000 de fani din România și străinătate s-au distrat în prima zi a Neversea

vin iul. 8 , 2022
Peste 60.000 de fani din România și din străinătate au ajuns la malul Mării Negre în prima zi de Neversea. Porțile celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa au fost deschise joi, 7 iulie. A patra ediție a Neversea oferă mixul perfect unde fanii evenimentului se bucură […]

V-ar putea interesa și: