- Principalele aeroporturi din România derulează proiecte majore de investiții, în valoare de peste 530 de mil. EUR, iar în infrastructura aeriană critică vor fi realizate curând investiții majore de peste 400 mil. EUR, arată datele publice analizate de specialiștii ONV LAW.
- Doar în 2022, ONV LAW a asistat astfel de proiecte majore de infrastructură, cu un volum de investiții care însumează peste 50 de mil EUR. Sursa blocajelor vine în general din faptul că documentațiile de licitație sunt lansate târziu și astfel prevăd termene de execuție extrem de scurte, care nu mai sunt în acord cu cele din studiile de fezabilitate, din cauza constrângerilor din contractele de finanțare, apreciază specialiștii casei de avocatură.
- Fluxul de pasageri pe aeroporturile din țară a revenit aproape de valorile de dinainte de pandemie. În 2022, peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile locale, înregistrând astfel o creștere de 87% a volumului de pasageri față de anul precedent.
Principalele aeroporturi din România, precum și infrastructura critică aeriană beneficiază de investiții importante, în valoare de aproape 1 miliard de euro, pe fondul creșterii fluxului de pasageri care tranzitează România pe rutele aeriene, dar și ca urmare a deciziilor strategice de întărire a bazelor NATO din România, pe fondul evoluțiilor geo-politice recente, arată o analiză a datelor publice realizată de ONV LAW. Unele dintre proiecte sunt în curs de derulare încă din 2022, majoritatea investițiilor urmând a fi absorbite până în 2024.
Finanțările provin din fonduri locale sau de la bugetul de stat, dar și fondurile europene accesate de autorități au o pondere semnificativă în dezvoltarea insfrastructurii aeriene locale. Unele proiecte de modernizare au fost începute anul trecut, iar altele vor fi demarate în 2023.
Astfel, printre cei mai mari beneficiari ai investițiilor anunțate pentru aeroporturile din România se numără Aeroportul Internațional Henri Coandă, Aeroportul Brașov, aeroporturile din Craiova, Iași, Cluj – Napoca sau Constanța. Potrivit datelor analizate de ONV LAW, topul investițiilor este dominat de aeroportul Henri Coandă, care beneficiază de o investiție de 163 de milioane de euro. Prezentăm aici cele mai mari 8 investiții:
- Aeroportul Internațional Henri Coandă, 163 milioane de euro pentru modernizarea căilor de rulare și extinderea platformei de parcare a aeronavelor; lucrările au demarat în etape, în 2022, iar termenul de finalizare este de 2 ani;
- Aeroportul Internațional Brașov, 130 milioane de euro; acesta va deveni operațional din 15 iunie 2023;
- Aeroportul Internațional Craiova, 100 milioane de euro pentru construirea unui nou terminal; termenul de finalizare a lucrărilor este finalul anului 2024;
- Aeroportul Internațional Iași, 61 milioane de euro pentru extinderea terminalelor existente; termenul estimat de finalizare a lucrărilor este finalul anului 2023;
- Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea, 27 milioane euro pentru modernizarea și extinderea terminalului de pasageri și modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare și a căii de rulare Alfa (construite în 1973);
- Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj-Napoca, 46 milioane de euro pentru extinderea terminalului plecări; termen de execuție a lucrărilor: 11 luni;
- Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu” Constanța, 37 milioane de euro; investiții într-un nou terminal, turn de control, parcare; proiectul este în curs de licitație, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 7 luni;
- Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia SA,17 milioane euro investiții pentru un nou terminal plecări curse externe; termen de proiectare și execuție: 20 de luni.
Și în infrastructura aeriană critică vor fi realizate curând investiții majore de peste 400 milioane euro în bazele NATO de la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, având în vedere cele mai recente evoluții geo-politice.
Recomandare: Aeroportul care a avut 360 de pasageri în 365 de zile
Doar în 2022, casa de avocatura ONV LAW a asistat astfel de proiecte majore de infrastructură, cu un volum de investiții care însumează peste 50 de mil EUR. Principalele provocări ale proiectelor de acest tip constau în termenele de execuție mai scurte decât cele recomandate în studiile de fezabilitate din cauza lansării licitațiilor cu întârziere, potrivit specialiștilor ONV LAW. Contractele de finanțare au termene precise (cele care sunt încheiate pe POIM au termen: decembrie 2023), iar autoritățile contractante prevăd în documentații ca termenul de execuție să se finalizeze până la sfârșitul lui decembrie 2023 pentru a nu ieși din prevederile finanțatorului. Aceste situații fac dificilă decizia operatorilor economici de a participa la licitație din cauza termenelor de execuție impuse, care sunt prea scurte pentru astfel de lucrări de anvergură.
„România este un hub important atât pentru călătoriile de business, dar și pentru turismul medical și chiar cel general, sezonier. În contextul regional recent și al deciziilor strategice geo – politice, ne așteptăm la un volum din ce în ce mai ridicat de investiții în infrastructura aeriană critică”, declară Alina Bilan, Partener ONV LAW și specialist în achiziții publice.
Fluxul de pasageri pe aeroporturile din țară a revenit aproape de valorile înregistrate înainte de pandemie. Dacă în 2019 numărul pasagerilor depășea 23 de milioane, în 2020 fluxul anual a fost de doar puțin peste 7 milioane, cu o ușoară creștere înregistrată în 2021 (11 milioane). În 2022, s-a înregistrat o creștere de 87% față de anul precedent, cu un volum de peste 21 de milioane de călători pe aeroporturile din România. Pentru 2023, estimările arată că anul acesta se va înregistra un număr record de pasageri, de 24 de milioane. Până în 2040, numărul pasagerilor care vor alege transportul pe calea aeriană ar putea atinge pragul de 50 de milioane de călători.