Iohannis: „Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară”

Klaus Iohannis, președintele României, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară. Prima tranșă va fi de peste 10 milioane de doze.

Conferința vine după o ședință de evaluare și de prezentare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, convocată de șeful statului.

La discuțiile cu șeful statului au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful SDU, Raed Arafat, precum și alți specialiști în domeniul medical. Este vorba de general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

„Situația epidemiologică de la nivelul UE se degradează rapid. Populația este expusă unui risc major de infectare. România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri. Ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19. România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, când vor fi disponibile. Din cauza cererii extrem de ridicate, vaccinul va ajunge în țările europene etapizat. Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor. Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară. Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale.”, a spus președintele.

Acesta menționat că ministrul Sănătății a prezentat pe larg strategia de vaccinare în România și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție.

„Noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare. Fac apel la personalul medical de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Medicii de familie să fie bine instruiți. Am cerut ministrului să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare. Am discutat și aspecte de logistică, legate de depozitare și distribuție. Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccine va fi esențială pentru controlul pandemiei. Până la apariția lor e imperativ să respectăm toate măsurile de protecție: igiena mâinilor, purtarea măștilor, evitarea aglomerațiilor, lucrul de la distanță, acolo unde e posibil.”, a mai spus șeful statului.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Măsuri noi luate de Comitetul pentru Situații de Urgență Constanța. Situația la zi

mar nov. 3 , 2020
Astăzi, 03 noiembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârilor nr. 63 și 64 ale CJSU Constanța. Acestea prevăd modificări în urma hotărârii CNSU nr. 51 din 02.11.2020 și schimbarea scenariilor de funcționare în 19 unități de […]
coronavirus constanța

V-ar putea interesa și: