S-a stins din viață Ion Roșioru, scriitor talentat, profesor admirat

Ion Roşioru, scriitor dobrogean, profesor, a murit la vârsta de 77 de ani.

Anunţul a fost făcut de soţia sa, Zenovia Roșioru, pe Facebook.

„Cu mare tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu, Ion Roşioru. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace! Nu-l vom uita niciodată“, a scris doamna.

Ion Roşioru  a debutat în 1976 la Revista Tomis. De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste de cultură din ţară.   Are 12 cărţi publicate: 3 de poezie, 3 de proză, 3 monografii şi 4 volume de critică literară. În lucru are un alt volum de proză care se va numi „Îngeri indecişi“. A tradus versuri şi proză din mai multe limbi străine în română şi invers.

Pentru scrierile sale a obţinut numeroase premii la Târgovişte, Tulcea, Bucureşti şi Sibiu. În palmaresul lui au intrat şi premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, premiul „Convorbiri literare“ pentru cele câteva sute de poezii pe care le-a tradus pentru revista „Poezia“ din Iaşi.     

La liceu, şi-a tratat meseria cu aceeaşi seriozitate, fiind la catedră aproape patru decenii, la Ioan Cotovu din Hârşova. Nu de puţine ori a ajuns cu elevii săi la faza naţională a olimpiadelor. Mulţi dintre foştii lui elevi sunt astăzi profesori de limba franceză sau lucrează în domeniul literar, cu burse în străinătate. Pentru munca sa de la catedră a primit diploma de excelenţă „Gheorghe Lazăr“ şi mulţi ani a fost membru în consiliul de conducere al Inspectoratului Şcolar, scrie Adevărul.ro.

Mai jos puteți citi una din poeziile sale.

Mă înserez, mi-e moartea-n toi…

Minţit de grup, minţit de ins,
Mă dau bătut, mă las învins!

Minţit de ins, minţit de grup,
Sunt pus la zid, sunt dus la zdup!

Minţit din flanc, minţit din cap,
Sunt dus la pas, sunt dus la trap!

Minţit din cap, minţit din flanc,
Sunt prins în fapt, sunt prins la ţanc!

Minţit pe grind, minţit pe dig,
Mă sting de cald, mă sting de frig!

Minţit pe dig, minţit pe grind,
Mă sting de dor, mă sting de jind!

Minţit pe fa, minţit pe sol,
Mă ameţesc, îmi ies din rol!

Minţit pe sol, minţit pe fa,
M-arunc în foc, m-arunc în şa!

Minţit în plumb, minţit în zaţ,
Sfârşesc captiv, sfârşesc în laţ!

Minţit în zaţ, minţit în plumb,
Am trupul greu, am gâtul zgrumb!

Minţit pe plai, minţit pe crov,
Cad de nesomn, cad de istov!

Minţit pe crov, minţit pe plai,
Suport cu chiu, rezist cu vai!

Minţit pe viu, minţit pe blog,
Dispar pe rug, dispar în smog!

Minţit pe blog, minţit pe viu,
Mă simt în plus, mă simt pustiu!

Minţit în romb, minţit le cub,
Mă duc pe val, mă duc pe sub!

Minţit la cub, minţit în romb,
Sucomb în vis, strivit sucomb!

Minţit la scor, minţit la zar,
Rămân mofluz, suspin amar!

Minţit la zar, minţit la scor,
Mă resemnez, accept că mor!

Minţit în yin, minţit în yang,
Tresar la bing, tresalt la bang!

Minţit în yang, minţit în yin.
M-adun părelnic, mă dezbin!

Minţit de vânt, minţit de ploi,
Mă-nstrăinez, mă rup de voi!

Minţit de ploi, minţit de vânt.
Îmi vând cavalul, nu mai cânt!

Minţit de popi, minţit de regi,
Mă excomunici, mă renegi!

Minţit de regi, minţit de popi,
Mă tragi pe roată, mă îngropi!

Minţit de vraci, minţit de zei,
Te vreau mireasă, nu mă vrei!

Minţit de zei, minţit de vraci,
Pătrunzi în tâlcuri, mi le taci!

Minţit de fagi, minţit de duzi,
Îţi bat la poartă, nu m-auzi!

Minţit de duzi, minţit de fagi,
Îţi sar în cale, te retragi!

Minţit de cal, minţit de frâu,
Trec de pădure, trec de râu!

Minţit de frâu, minţit de cal,
Mânânc plângând, mănânc frugal!

Minţit de crâng, minţit de cuc,
Îmi sap mormântul, mă astruc!

Minţit de cuc, minţit de crâng,
Pornesc buimac, păşesc nătâng!

Minţit de han, minţit de fum,
Mă culc flămând, adorm duium!

Minţit de fum, minţit de han,
Mă mint c-ajung, mă mint avan!

Minţit de rai, minţit de iad,
Nu dau năvală, nu-mi tai vad!

Minţit de iad, minţit de rai,
Mă rătăcesc, jelesc din nai!

Minţit de larg, minţit de far,
Provoc deriva, sunt hoinar!

Minţit de far, minţit de larg,
Mă-nchin, corabia o sparg!

Minţit de şef, minţit de vulg,
Le cânt în strună, nu-i divulg!

Minţit de vulg, minţit de şef,
Stochez impresii, nu am chef!

Minţit de Fisc, minţit de Stat,
Plătesc tribut, mă văd furat!

Minţit de Stat, minţit de Fisc,
Înghit în sec, nici gând să risc!

Minţit pe iaz, minţit pe prund,
Mă pierd cu firea, mă scufund!

Minţit pe prund, minţit pe iaz,
Îmi scapă rândul, mi-e necaz!

Minţit în lung, minţit în lat,
Sunt şi Iisus, sunt şi Pilat!

Minţit în lat, minţit în lung,
Mă chemi acasă, nu ajung!

Minţit în beci, minţit în pod,
Sunt Pruncul Sfânt, sunt şi Irod!

Minţit în pod, minţit în beci,
Cresc cai de lemn, mă tem de Greci!

Minţit oral, minţit din pix,
Mărşăluiesc, mă-ndrept spre Styx!

Minţit din pix, minţit oral,
M-aşteaptă ştima, merg la bal!

Minţit ad-hoc, minţit din plin,
Inspir oranj, expir carmin!

Minţit din plin, minţit ad-hoc,
Nu-s de niciunde, nu-s deloc!

Minţit de boi, minţit de plug,
De tine fug, de mine fug!

Minţit de plug, minţit de boi,
Mă înserez, mi-e moartea-n toi!


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cea mai nouă atracție a CMSN: colecție de cactuși

vin nov. 12 , 2021
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța va avea o nouă atracție: o colecție de cactuși. Va fi cea mai mare din România. Primul pas a fost făcut. Basarab Popa și-a donat, post mortem, colecția către CMSN. Aceasta poate fi acum admirată în holul Delfinariului: „Vom avea o seră, […]

V-ar putea interesa și: