Simona Halep este suspendată provizoriu încă din august 2022, după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat. Fostul lider WTA a mai primit o lovitură în acest an. Luna trecută, s-au găsit nereguli în paşaportul biologic al Simonei şi a apărut a doua acuzație de încălcare a regulamentului antidopoing. Halep a ajuns pe locul 40 WTA și a ratat prezența la primele două turnee de Grand Slam ale anului.
Simona Halep încearcă să își dovedească nevinovăția, dar procesele ei au suferit mai multe amânări. Acesta este și motivul pentru care Ion Țiriac se teme că aceasta are cariera încheiată. Fostul mare jucător de tenis s-a revoltat și a transmis un mesaj de luptă.
„După părerea mea, i-au terminat cariera Simonei, iar cineva trebuie să răspundă aici. Cât poate să ceară Simona? 100 de milioane, 200? Cine-i vinovatul? Cineva, totuși e vinovat, însă e trist ce se întâmplă cu Simona.
Nu o compar că suntem noi români sau nu știu ce. Atunci când cineva îți dă o palmă, dacă nu îi dai două înapoi – m-a învățat tatăl meu acum 80 de ani – înseamnă că ești slugă și numai în genunchi.
Suntem români și asta ne-o merităm. Că dacă am sta în picioare, în loc sa stăm… Capul plecat, sabia n-o taie, ții minte?
Am stat în picioare atât la Sydney, când a fost treaba, am stat în picioare când mi-a cântat imnul greșit în SUA la deschiderea oficială a Cupei Davis și am ieșit de pe teren. Pentru mine, să fiu român a fost o mândrie. Așa a fost și rămâne. Acum, ăștia suntem noi românii și așa defilăm”, a declarat Ion Țiriac în exclusivitate pentru AS.ro.
Recomandare: Ion Țiriac are 33 de copii
Exceptionala povata ! Felicitari domnule Tiriac ,ardealul ramane fruncea ….