Primăria Constanța a înființat, recent, câteva locuri de parcare pe strada I. Gh. Duca. „Înființare” înseamnă că au fost trasate dungi pe trotuar și montați câțiva stâlpișori. Unii constănțeni consideră măsura benefică, alții o critică.
Am încercat să vedem cum s-a ajuns aici, cine a luat decizia.
Viceprimarul Ionuț Rusu ne-a spus că au fost făcute solicitări din partea rezidenților, iar decizia a fost analizată și aprobată în Comisia de Circulație, pe care o conduce.
„Având în vedere necesitatea înființării de noi locuri de parcare in municipiul Constanța, dar și solicitarea rezidenților străzii IG Duca, Comisia de Circulație a avizat favorabil trasarea locurilor de parcare pe trotuarul aferent străzii mai sus menționată. Menționez că locurile de parcare pe carosabil paralele cu trotuarul de pe str. I. Gh. Duca au fost desființate în vederea creării unei benzi auto suplimentară pe fiecare sens (necesară fluidizării traficului auto). Această decizie a făcut obiectul discuțiilor din comisia de circulație si a primit aviz favorabil după ce au fost făcute măsurători la fața locului.”, a precizat Ionuț Rusu.
Acesta a subliniat că „ulterior a fost obținut și avizul Inspectoratului Județean de Poliție – Biroul Rutier.”
Mai jos aveți un extras din hotărârea nr 965 din 15 decembrie 2016 care prevede posibilitatea amenajării de parcări pe trotuare.