Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la lipsa radarelor în stațiunea Mamaia și la un plan de amenzi care ar exista la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a anunțat că, la nivelul formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Constanța există, în prezent, un număr suficient de autospeciale dotate cu aparate de măsurare a vitezei și de pistoale tip radar. Dintre acestea, aproximativ 98% sunt funcționale.
„Acestea sunt folosite pe toate arterele de circulație din județ, inclusiv în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, în funcție de necesități, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și, implicit, creșterea gradului de siguranță rutieră, prioritatea poliției constănțene fiind siguranța cetățeanului, inclusiv siguranța acestuia în trafic.
În situațiile în care unele dintre autospecialele dotare cu radar se află în service pentru efectuarea reviziei tehnice periodice sau reparații, pe artele de circulație din tot județul, inclusiv din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, sunt folosite celelalte aparate de măsurare a vitezei.”, a declarat IPJ Constanța.
Recomandare: În județul Constanța mor mai mulți oameni în accidente rutiere decât în toată Norvegia
În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Constanța ar exista o normă de amenzi, instituția precizează următoarele:
„Combatem aceste afirmații și menționăm că principalul obiectiv al Poliției Rutiere este acela de a reduce numărul de accidente rutiere, implicit reducerea numărului de persoane decedate și rănite și, prin aceasta, creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic, pietoni sau conducători auto.
Tocmai din aceste considerente, periodic se analizează riscul rutier la nivelul județului Constanța, în scopul prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.
Prin intermediul acestor analize se identifică principalele cauze generatoare de accidente rutiere, concentrarea acestora pe zile ale săptămânii, pe intervale orare sau segmente de drum pe care acestea se produc.
În consecință, lucrătorii Biroului Rutier au acționat cu preponderență pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere (respectiv neacordare de prioritate pietonilor, neacordare de prioritate vehiculelor, traversarea prin loc nepermis și nerespectarea regimului legal de viteză.
Rezultatele acestor acțiuni au fost vizibile, în sensul că, în primele 9 luni ale anului 2023, la nivelul municipiului Constanța s-au înregistrat cu 10% mai puține accidente rutiere față de perioada similară a anului 2022.
De asemenea, numărul persoanelor decedate în accidentele rutiere a scăzut cu 72% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce demonstrează faptul că, prin aceste analize urmate de acțiuni ale polițiștilor rutieri, a fost atins principalul obiectiv al Poliției Rutiere, respectiv siguranța în trafic.
În ceea ce privește afirmația potrivit căreia polițiștii ar fi ”penalizați” la acordarea calificativelor de evaluare, în funcție de norma de amenzi, precizăm faptul că, în cursul anului 2022, toți polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța au primit calificativul foarte bine, iar numărul de sancțiuni aplicate nu a fost un criteriu.”