Gerul Bobotezei a fost, în 2023, o amintire. Afară a fost un fel de primăvară, vreme bună pentru a participa la evenimentele organizata de Arhiepiscopia Tomisului.
Înainte de slujbă, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a anunţat că aproximativ 20.000 de persoane sunt aşteptate vineri la manifestările religioase organizate la Constanţa. Arhiepiscopia a pregătit și 150.000 de PET-uri cu agheasmă pentru credincioși.
După eveniment, tot Arhiepiscopia a anunțat că la slujbă au participat „peste 6000 de credincioși”.
Slujba Bobotezei a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
După slujbă, clerul şi credincioşii au pornit în procesiune spre Portul Tomisului, unde a fost oficiată slujba de sfinţire a apelor. Aici a fost formată, încă din ajun, Crucea Sfântului Andrei, din 150.000 de pet-uri cu apă sfinţită, ce au fost apoi împărţite de jandarmi credincioșilor.
Două ambarcaţiuni şi un echipaj format din militari şi scafandri înotători din structurile Centrului de Scafandri au asigurat desfăşurarea în condiţii bune a ceremonialului de binecuvântare şi sfinţire a apelor. Arhiepiscopul Tomisului a sfinţit apa din mai multe butoaie mari, din lemn, aflate într-un alai de care trase de boi şi măgăruşi.
Conform tradiţiei, IPS Teodosie a aruncat în apa mării trei cruci, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, pentru recuperarea cărora au sărit, de pe mal, mai mulți tineri. Cei trei norocoși ce au prins crucile, au fost felicitați și binecuvântați de ierarhul Tomisului, care le-a dăruit și câte o icoană.
După ceremonia de la malul mării, carele trase de boi și măgăruși au plecat pe străzile oraşului pentru a împărţi Agheasma Mare celor ce nu au reuşit să participe la slujbă.
Potrivit datelor preliminarii de la recensământ, de la peste 16,3 milioane în 2011, în 2022 mai erau doar 14 milioane de persoane care au declarat că sunt de religie ortodoxă, ceea ce înseamnă cu 2,3 milioane de oameni mai puțin.