ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunțat că, de acest an, bisericile vor fi deschise de Paști. Așadar, indiferent de evoluția pandemiei sau de decizia autorităților, lăcașurile de cult vor primi slujitori și vor organiza slujbe.
„Biserica e a lui Dumnezeu. Sunt sigur că nu se va închide. Cine să o închidă? Dumnezeu și cu noi, slujitorii. Atunci am fost luați pe nepregătite și nu puteam să ripostăm, că a venit mai de sus, dar acuma, ori de unde ar veni, noi suntem aici, pe pământul apostolic al Dobrogei. Biserica va rămâne deschisă de sărbători”, a spus arhiepiscopul.
Acesta a spus că de Paști „vor veni oameni mulți” și că se va păstra tradiția care spune că lumina va fi adusă pe mare, ca anul trecut, de altfel.
„Vom avea sărbători frumoase, pentru că fără aceste sărbători noi nu mai aparținem lui Dumnezeu.”, a mărturisit ÎPS Teodosie.
Paștele ortodox se sărbătorește, în acest an, pe 2 mai. Cazurile de coronavirus sunt în creștere. Județul Constanța a intrat ieri în scenariu roșu, iar autoritățile au impus noi restricții.
Citește și:
Biserica rupestră din Dumbrăveni, o comoară a Dobrogei. De la loc sfânt la peșteră de tâlhari
ÎPS Teodosie a depus la Sfântul Sinod o solicitate privind înfiinţarea Mitropoliei Tomisului
La slujbele oficiate de ÎPS Teodosie, masca nu se mai poartă nici măcar de formă
ÎPS Teodosie: „Cel mai mult să ştiţi că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul” VIDEO