IPS Teodosie se roagă la Dumnezeu să aducă ploaie în Constanța – tehnologia nu intră în ecuație

IPS Teodosie rugându-se pentru ca norii să aducă ploaie, în 2022

În această noapte, la schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va citi rugăciuni pentru încetarea secetei în timpul Sfintei Liturghii, care va începe în jurul orei 23.00.

Arhiepiscopul răspunde unui îndemn venit chiar de la Patriarhia României.

„În contextul actual al secetei care afectează agricultura și alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se rostesc „la vreme de secetă”, potrivit îndemnului Sfântului Proroc Zaharia: „Cereți de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie! Domnul scoate fulgerele și trimite ploaie; El dă omului pâinea și dobitoacelor iarba” (Zaharia 10, 1). Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie spre rodirea pământului. De asemenea, fiind conștienți de faptul că Dumnezeu este Cel Care ne dă din cer „ploi și timpuri roditoare” (Fapte 14, 17), facem apel la înmulțirea rugăciunii și ajutorarea celor aflați în nevoi în perioada aceasta de încercare.”, a transmis Patriarhia.

Nu este prima dată când instituția transmite astfel de îndemnuri.

Între timp, în Medgidia a plouat puternic azi, fără ca niciun preot să spună o rugăciune în acest sens. Detalii AICI.

Alt se bazează pe tehnologie, nu pe rugăciuni

Între timp, țări precum Israel, unde jumătate din teritoriul este secetos, desalinizează apa marină și au descoperit, de mulți ani, tehnologii care permit plantelor să-şi comande singure necesarul de apă şi de nutrienţi, în cantităţile optime, ceea ce duce la producţii mult mai mari decât prin sistemele de irigare normale şi la cantităţi mult mai mici de apă folosită.

Mareaa Galileei, unde Iisus ar fi păşit pe apă şi ar fi săvârşit miracolul înmulţirii pâinilor, este în pericol să sece, din cauza schimbărilor climatice şi a exploatării sale excesive. Israelul, lider mondial în domeniul desalinizării, încearcă acum să rezolve o provocare de proporţii aproape biblice: vrea să pompeze surplusul său de apă desalinizată pentru a umple această mare, cunoscută şi sub numele de Lacul Tiberiada, relatează AFP.

Recomandări:

IPS Teodosie a explicat de ce nu există extratereștri

IPS Teodosie, o nouă controversă: „O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit”

Elena Lasconi: „IPS Teodosie, o prezență toxică, ce reprezintă coloana rusă din România”

IPS Teodosie despre relațiile în cuplu: „Femeile trebuie să facă și după voia soțului” pentru a menține căsnicia

Cum sună rugăciunea pentru ploaie

„Te cinstim pe tine prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat. După trecerea timpului de foamete prorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe prorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smeriții, chinuiți de arșiță și secetă : Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer. Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că și ție, prorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii ! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite prorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu : duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “IPS Teodosie se roagă la Dumnezeu să aducă ploaie în Constanța – tehnologia nu intră în ecuație

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incendiu tragic în Nicolae Bălcescu - o femeie și-a pierdut viața

joi iul. 18 , 2024
Un incendiu devastator a izbucnit în această seară într-o casă din localitatea Nicolae Bălcescu, provocând moartea unei femei de aproximativ 70 de ani. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, incendiul a fost raportat în jurul orei 21.00, iar echipajele de pompieri s-au deplasat imediat la […]

V-ar putea interesa și: