Doctorul Gabriel Diaconu a comentat, pe pagina sa de Facebook, declarațiile recente ale lui ÎPS Teodosie, care spune, printre altele, că dacă ești bolnav de covid și te vaccinezi mori. Mai spun că medicina nu este o știință exactă și alte asemenea. Detalii AICI.
Reacția doctorului este amplă. Vă invităm să o citiți în întregime:
„Nu greșesc foarte mult dacă spun că, în ultimii doi ani, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost printre cei mai vocali împotriva a tot ce ține de pandemia de COVID. Dacă nu chiar cel mai vocal.
Nimic nu i-a convenit. De la măsurile sanitare de bază, la restricțiile în diversele scenarii prin care a trecut România (pe vânt, pe val), până la implementarea campaniei de vaccinare, respectiv rândul sau rostul vaccinurilor folosite.
Singurul lucru palatabil la domnia sa este purtătorul său de cuvânt, cu care sunt în relații mai mult decât amicale, mai exact Eugen Tănăsescu. Cu dânsul mă știu de mulți ani, și oricât ne-am fi contrat pe diverse subiecte nu mi-a putut curba simpatia. Și asta pentru că Tănăsescu e dibaci, un bun cunoscător al ambelor lumi, și un adversar echilibrat. Știe cum să pună tușa pe subiect, dar rareori – dacă vreodată – spune gogomănii. Drept urmare oricând aș polemiza cu el fără să-mi pară timp pierdut.
Spune IPS Teodosie într-un interviu recent dat tocmai lui Padre, prietenul meu:
”În ce fel de medicină să ne încredem? Nu mai este ştiinţă. Unde e ştiinţa? Ştiinţa reală nu se contrazice. E o ipoteză, nu mai este ştiinţă. Când ceva este ipotetic, nu poţi să crezi în ceva ipotetic. Ştiinţa vine cu date precise, cu experienţe, cu clarificări”
Citatul merită, după cum însuși Snagoveanul observă, niște ”date precise”, niște ”experiențe”, niște ”clarificări”.
În primul rând afirmația că ”știința reală nu se contrazice” este fie semnul unei mari naivități, fie dovadă pură de inepție. Lăsând la o parte că nu există științe ”reale” (decât în curicula de liceu), vs. științe ”imaginare”, este fundamentul oricărui om de știință că va căuta, mereu, să provoace starea de cunoaștere. Deosebirea, dacă e să fim corecți, este între ”științe fundamentale, sau teoretice”, respectiv ”științe aplicate”. Dar asta este altă discuție.
De departe cel mai elocvent exemplu în acest sens e cum și-a trăit viața Niels Bohr, părintele primului model al structurii atomului. Bohr a primit, de altfel, și premiul Nobel pentru asta. Știți, acel model de pe manualele de fizică, unde nucleul e maaare, orbitele electronicelor sunt miiiici și nu știm exact ce e înăuntru? Niels Bohr a declarat, după ce-a primit laurii recunoașterii, că-și va petrece restul vieții căutând să dovedească faptul că modelul său e fals.
Filosoful Karl Popper, de altfel, a formulat Principiul fundamental al oricărei științe, anume că ”pentru a putea considera orice ipoteză (sau teorie) drept ”științifică” trebuie a) să poată fi testată respectiv b) să fie demonstrată ca fiind falsă. Exemplul său despre lebede albe (poți infirma afirmația că toate lebedele sunt albe dacă observi o lebădă neagră) a devenit titlul, mai târziu, al unei cărți celebre (Lebăda Neagră a lui Nassim Nicholas Taleb).
În medicină, iarăși, exemplele sunt nenumărate. Mult înainte să putem observa bacterii au fost oameni care au intuit existența micro-organismelor. Și după ce primele microscoape optice au putut deschide un ochi asupra vieții în formele ei cele mai simple, existența virusurilor a fost intuită prin experimente inedite, indirecte, care dădeau dovezi că există ”ceva” și mai mic care afectează viața bacteriilor, și le poate schimba sau omorî.
Ghidurile, protocoalele, recomandările de acțiune în privința diagnosticului și tratamentelor anumitor boli se fac în zilele noastre prin comparații, studii ”H2H” (cap-la-cap) prin care să putem identifica care sunt cele mai potrivite căi de acțiune. TOCMAI pentru că știința se contrazice am putut scădea mortalitatea prevenibilă în atâtea afecțiuni. Vine în minte aici felul în care Cantacuzino, acum 100 de ani, a început să vaccineze împotriva holerei în plin focar, fix pe dos față de recomandările anterioare, și a demonstrat că așa este mai bine. Asta nu înseamnă musai că înainte era rău. Asta IPS nu pare că asimilează.
Unde zice bine IPS Teodosie, în declarația sa, este că atunci când ”ceva” este ipotetic, nu poți ”crede” în ceva ipotetic. Asta este corect. Dar este corect dacă ai înțeles, deja, ce am scris mai sus.
Nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost pandemia de COVID fără vreun demers medical. Nici nu vreau să-mi imaginez o lume fără cercetare medicală, fără experimente, fără întrebări și fără contradicții. Pot să înțeleg de ce un om al clerului trăiește sub impresia purității unei astfel de teze, că odată rezolvate toate contradicțiile adevărul este ”unul” și definitiv.
Adevărul este că Dumnezeu nu l-a făcut pe om din pământ, și nici pe femeie din coasta lui Adam. Și cu siguranță Dumnezeu n-a intervenit în mutațiile Alpha, Beta, Delta, Omicron ale noului Coronavirus. E inept să te uiți, în secolul XXI, la manifestările evoluției rapide, în fața ochilor noștri, și să persiști în eroarea că pentru orice ”creație” există un creator. Alegoria ”Creației” are frumusețea ei, și dedesubturile ei mai adânci poate. Dar în mod clar nu e un început de drum spre căutarea adevărului.
Ce iese bifurcat din limba acestui prelat e demonul îndoielii. Asta găsesc nu doar periculos, dar la limită proba unui fanatism și-a unei ticăloșii latente. Spune de fapt IPS Teodosie cam așa: ”crede doar în ce-ți spun eu să crezi, îndoiește-te de tot restul”.
Teodosie este, aici, un fățarnic ludit. Le spune oamenilor să se uite cu suspiciune, cu neîncredere, ba chiar cu ostilitate la știință, la științe în general. Să pună bariere în fața tehnologiilor. Să revină la sânul abrahamic unde ”tratament” înseamnă post și rugăciune. Să facă pasul înapoi câteva milenii dacă se poate, și să își mântuiască astfel sufletul.
Dar Teodosie face asta dintr-un studio de televiziune. Are o cameră care îl filmează. Un microfon în care vorbește. Folosește, pentru popularitate, rețele de socializare și mijloace digitale care îl fac ”cunoscut” maselor. Dacă tot încurajează lepădarea de Satana științific, ce-i dă măsura clarității când vine vorba de ”asumarea” biților și-a pixelilor? Dacă ar fi să fie cinstit, s-ar duce frumos într-o chilie și le-ar vorbi de la apropiere celor care-i caută în gură, și-ar renunța complet la orice ”mijloc” ”științific” de diseminare a spuselor sale. Din convingere, zic.
Că ține o populație captivă credințelor obscure, că adâncește îndoiala și disprețul unora care-l ascultă față de ce e bun, ce e sfânt, ce e util în cele din urmă salvării de vieți, face din Teodosie un necrocrat, un apostol al morții ca unic leac pentru bolile omului. Dogma sa este despre ”cum o vrea Dumnezeu”. Uită că în aria sa de influență, și acolo unde mulți l-au ascultat, mii de oameni și-au făcut cruce, s-au spovedit și împărtășit, și-apoi din două una: ori când s-au îmbolnăvit au alergat speriați către doctor și ”contradicțiile” științei (măcar acolo aveau o șansă), ori s-au dus în mormânt cu mimica veșniciei în semn de întrebare.
Pe ei, acest personaj i-a încurajat să joace zaruri cu Dumnezeu, cât să afle că Dumnezeu nu joacă zaruri. Și da, expresia îi aparține lui Albert Einstein, și continuă să fie prost înțeleasă.”
