ISJ Constanța explică așa-zisul scandal de la Liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia

liceu nicolae balcescu medgidia

Mai mulți profesori din Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia au trimis o scrisoare deschisă presei și autorităților, nemulțumiți că s-a schimbat directorul instituției cu o persoană neagreată de ei. Aceștia au adresat și mai multe întrebări public, la care, deși nu a fost nominalizat, Inspectoratul Școlar Județean a răspuns.

Astăzi, ISJ Constanța a explicat că, la data de 08.01.2021, unui număr de 111 directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța le-a încetat contractul de management educațional.

În data de 26 noiembrie 2020 a fost publicată pe forumul IȘJ Constanța Procedura operațională nr. 6506A/23.11.2020, referitoare la detașarea în interesul învățământului pentru funcțiile de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat vacante pe parcursul anului școlar 2020-2021.

Conform procedurii, cadrele didactice care își doreau să ocupe funcția de director/ director adjunct au avut posibilitatea de a transmite, în perioada 03-08.12.2020, documentele solicitate în format scanat (scrisoare de intenţie; Curriculum Vitae; copie de pe buletinul/ cartea de identitate; acord de numire în funcţie; raport sintetic privind activitatea managerială, în cazul cadrelor didactice care ocupaseră funcția de director). Așadar, au avut la dispoziție 2 săptămâni pentru a pregăti și pentru a transmite prin e-mail documentele menționate mai sus.

Detașarea în interesul învățământului pe funcția de director/ director adjunct s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare, referitoare la asigurarea conducerii interimare până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, fiind vizată cu precădere asigurarea continuității.

Din cele 111 posturi de directori/ directori adjuncți, numai în 9 (nouă) situații nu a fost asigurată continuitatea managerială, pentru unul din motivele expuse mai jos:

  • directorii nu au depus acord scris pentru detașare în interesul învățământului pe funcția de director conform procedurii IȘJ și prevederilor legale în vigoare – 6 situații;
  • în urma analizei criteriilor de competenţă, de expertiză, a profilului personal şi a atribuţiilor specifice funcţiei de director/ director adjunct, s-au constatat deficiențe ale actului managerial – 3 situații.

Care sunt aceste școli aflați AICI.

„În ceea ce privește Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, un singur cadru didactic a transmis documente scanate în vederea ocupării funcției vacante de director. Așadar, nici domnul Marius Furtună (director căruia i-a încetat contractul de management educațional în data de 08.01.2021), nici alt cadru didactic din unitatea de învățământ nu și-au manifestat interesul și intenția în vederea ocupării funcției de director.”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Referitor la întrebările transmise prin scrisoarea deschisă a colectivului cadrelor didactice al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, deși nu am fost nominalizați printre destinatari, cu îngăduința dumneavoastră vom formula punctual răspunsuri:

Este „în interesul învățământului” ca o procedură să permită inspectorului școlar general să numească un director fără să consulte în prealabil pe nimeni din școală?

Procedura operațională nr. 6506A/23.11.2020 a fost elaborată conform art. 254^1, alin.(1), art. 246, alin. (3), art. 258, alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, art. 27, alin. (1), (2), (3) și (4) din OMEN Nr. 3969/2017 din 30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar și art. 20, alin. (10) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C. nr. 5447 din 30 august 2020. A fost publicată în data de din 26.11.2020, toate cadrele didactice din județ având posibilitatea să o consulte.

Este „în interesul învățământului” ca unei întâmpinări prealabile pe care cadrele didactice au trimis-o inspectoratului școlar, în care se precizau argumente concrete împotriva numirii respective, să i se răspundă la modul foarte general, invocând aspecte legislative și ocolind total fondul problemei?

Cadrul didactic la care face referire întâmpinarea a primit în ultimii 3 ani școlari calificativul Foarte bine din partea consiliului de administrație al Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, activitatea sa nu a fost sancționată de vreo comisie de cercetare disciplinară numită de consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar.

Este „în interesul învățământului” să fie numit un director împotriva dorinței colectivului pe care îl va conduce, chiar fără a avea minime calități manageriale – loialitate, spirit de echipă, corectitudine, atașament față de elevi, respect?

Calitățile manageriale ale cadrului didactic pot fi evaluate începând cu data de 09.01.2021, dată la care a început perioada detașării în interesul învățământului pe funcția de director.

Este „în interesul învățământului” să fie numit un director care nu are sprijinul primarului localității, cu care, inevitabil, trebuie să colaboreze în beneficiul elevilor?

Colaborarea instituțională urmează a fi probată și nu poate fi evaluată anterior momentului ocupării funcției de director sau la numai o zi lucrătoare de la preluarea funcției.

Este „în interesul învățământului” ca o școală să funcționeze fără Consiliu de Administrație, fără comisii, catedre, fără echipe de proiect pentru toate activitățile curente? Începând cu data de 11.01.2021, toate cadrele didactice și-au depus demisia din toate funcțiile deținute în școală, renunțând la orice atribuții, în afara celor care au legătură directă cu procesul educativ.

Nu este în interesul învățământului ca activitatea liceului să fie boicotată în vreun fel și nici să nu fie funcțional consiliul de administrație, organ de conducere al unității de învățământ.

Este „în interesul învățământului” ca, în perioada stabilirii ofertei curriculare pentru anul școlar viitor, în proximitatea constituirii normelor didactice, în perioada sfârșitului de semestru, în atmosfera delicată declanșată de pandemie, școala să fie condusă de cineva fără legitimitate, fără autoritate, fără încrederea colegilor?

Organul de conducere al unității de învățământ este consiliul de administrație, iar directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. De aceea, este imperios necesar ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să existe o echipă de conducere eficientă, care să acționeze constructiv.

Este ”în interesul învățământului” ca Inspectoratul Școlar Județean Constanța să cauționeze o persoană împotrivă unui întreg corp profesoral? Ar fi a doua oară cât Inspectoratul Școlar Județean Constanța ar avea această atitudine, după ce unității noastre școlare i-au trebuit 2 ani și 4 procese civile (toate câștigate) cu inspectoratul pentru a putea finaliza desfacerea contractului de muncă unui cadru didactic titular, care se bucura permanent de susținerea ISJ Constanța!

Inspectoratul Școlar Județean Constanța trebuie să asigure continuitatea activității manageriale la nivelul fiecărei unități de învățământ. Așa cum s-a precizat, un singur cadru didactic și-a arătat disponibilitatea de a ocupa funcția de director al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, iar documentele depuse au dovedit că întrunește condițiile legale specifice. Nu este în interesul învățământului să nu se asigure continuitatea conducerii executive, așa cum nu este în interesul învățământului să fie respins singurul candidat la funcția de director, mai ales în situația în care nu există motive întemeiate și justificate legal.

Este conflict de interese sau incompatibilitate dacă doamna director numită recent este soția unui consilier local, membru în Consiliul de Administrație al liceului? Este moral? Este în spiritul unei educații europene?

Situația familială sau relațiile de rudenie nu constituie obiectul analizei candidaturii vreunui cadru didactic pentru funcția de director/ director adjunct.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se schimbă directorii în 9 școli din Constanța

mar ian. 12 , 2021
Nouă directori de școli din Constanța au renunțat la funcții, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean. La data de 08.01.2021, unui număr de 111 directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța le-a încetat contractul de management educațional.Conform procedurii, cadrele didactice care își doreau să ocupe […]
Casa Corpului Didactic Constanța

V-ar putea interesa și: