Izolarea la domiciliu a salvat circa 3,1 milioane de vieți în Europa

coronavirus

Restricţiile instituite pe scară largă care au inclus închiderea magazinelor şi a şcolilor au redus nivelurile de transmitere a COVID-19 în Europa suficient de mult pentru a ţine sub control îmbolnăvirile evitându-se peste trei milioane de decese, scrie agenție de presă Reuters.

În cadrul unui studiu bazat pe metoda modelării referitor la impactul măsurilor de izolare în 11 state, cercetători de la Imperial College London au spus că restricţiile draconice impuse, mare parte, în luna martie, au avut un ”efect substanţial” şi au contribuit la scăderea ratei de reproducere a infecţiei sub valoarea unu până la începutul lunii mai.

Rata de reproducere sau valoarea „R” măsoară numărul mediu de persoane care va contracta boala de la o persoană infectată. Un „R” cu o valoare mai mare de unu duce la o creştere exponenţială a numărului infectărilor.

Echipa de cercetători a estimat că până la începutul lui mai, un număr cuprins între 12 şi 15 milioane de persoane din 11 ţări – Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia şi Elveţia – au fost infectate cu COVID-19.

Comparând numărul deceselor înregistrate cu cel al deceselor prognozate prin metoda folosită în cadrul studiului în lipsa introducerii măsurilor de izolare, cercetătorii au ajuns la concluzia că au fost prevenite circa 3,1 milioane de decese.

„Măsurarea eficacităţii acestor intervenţii este importantă, având în vedere impactul lor economic şi social şi ar putea indica o cale de urmat de care este nevoie pentru a menţine controlul”, au precizat cercetătorii într-un rezumat al descoperirilor.

Un al doilea studiu realizat de cercetători din Statele Unite, publicat alături de cel al Imperial College London în revista Nature, a estimat că strategiile împotriva transmiterii noului coronavirus implementate în China, Coreea de Sud, Italia, Iran, Franţa şi Statele Unite au prevenit sau au întârziat apariţia a circa 530 de milioane de cazuri de COVID-19.

Concentrând analiza pe aceste şase state, echipa de cercetători din Satele Unite a comparat nivelurile de creştere a infecţiei înainte şi după implementarea a peste 1.700 de strategii locale, regionale şi naţionale care aveau drept scop încetinirea sau oprirea transmiterii COVID-19, afecţiunea provocată de SARS-CoV-2.

Cercetătorii au descoperit că în lipsa instituirii unor politicilor împotriva COVID-19, ratele iniţiale de transmitere ale SARS-CoV-2 au înregistrat o creştere zilnică de 68% în Iran şi o creştere medie de 38% în celelalte cinci ţări.

Folosind modelarea econometrică, o metodă folosită de obicei în politicile economice, autorii studiului au ajuns la concluzia că izolarea la domiciliu a încetinit rata de transmitere a infecţiei cu „efecte benefice de sănătate măsurabile în cele mai multe dintre cazuri”.

Sursa: AGERPRES


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polaris M Holding Constanța a demarat o amplă acțiune de igienizare pe valea portului

lun iun. 8 , 2020
Sâmbătă, 6 iunie, angajații Polaris M Holding au desfășurat o acțiune de igienizare pe valea portului din municipiul Constanța, în zona Poarta 5 și Prelungirea Traian. In cadrul acestei actiuni au fost dezafectate mai multe adaposturi construite abuziv pe domeniul public de 21 de cetateni. In urma legitimarii acestora s-a […]
Polaris M Holding Constanța a demarat o ampla acțiune de igienizare pe Valea Portului

V-ar putea interesa și: