Jandarmii au dat sute de avertismente și amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva Covid-19

Jandarmii au dat sute de avertismente și amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva Covid-19

Peste 150 de jandarmi ai Grupării Mobile Constanța au acţionat zilnic, în perioada 16-23 octombrie 2020, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în municipiul Constanţa. Au fost executate peste 200 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

În această perioadă jandarmii au aplicat 581 sancţiuni contravenţionale, dintre care 460 avertismente scrise şi 121 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 42350 lei. Majoritatea sancțiunilor contravenționale au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19 în zonele aglomerate (gări și supermarketuri), dar și în mijloacele de transport(trenuri și autobuzele CT Bus) .

De asemenea, jandarmii grupării au constatat nouă fapte de natură penală, dintre care trei în mod independent şi șase în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 12 făptuitori.

Au mai fost executate zece misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete.

Vă rugăm să purtati masca in spatii inchise pentru a va proteja pe dumneavoastră si pe cei din jur, păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile; Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța; Respectați regulile de igienă, precum și toate recomandările și măsurile adoptate de autorități pentru a vă proteja!  Informați-vă doar din surse oficiale!

Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Persoanele bolnave de Covid-19 asimptomatice sau cu simptome ușoare se pot trata acasă

vin oct. 23 , 2020
Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă prin care se asigură accesul la îngrijiri şi concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 şi infectate cu COVID-19, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale. Ministerul Sănătăţii a precizat că PERSOANELE CARE PREZINTA SIMPTOME SPECIFICE  COVID […]
covid 19

V-ar putea interesa și: