Jandarmii constănțeni se antrenează în Piața Ovidiu

jandarmi

Astăzi, 08 mai 2019, în intervalul orar 11.00-12.00, în zona Băncii Naţionale a României, sucursala Constanţa, situată în Piaţa Ovidiu şi 12.00-14.00 la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, va avea loc un exerciţiu de antrenament ce are drept scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, precum şi pentru verificarea capacităţii de reacţie a forţelor de ordine, în diferite situaţii.

La acest exerciţiu planificat de către Direcţia Pază şi Protecţie Instituţională a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, activitatea fiind organizată în contextul preluării pazei şi protecţiei instituţionale a Băncii Naţionale a României – sucursala onstanţa, de către efectivele de jandarmi.

Astfel de exerciţii sunt organizate periodic, se bazează pe unele scenarii adaptate după posibile situaţii reale, iar o parte din activităţi se vor desfăşura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie.

„Pentru a da un caracter realisticexerciţiului de antrenament planificat, se va folosi muniţie de exerciţiu, aceasta având efect exclusiv acustic. În situaţia în care cetăţenii din municipiul Constanţa se vor afla în zonele desfăşurării exerciţiilor, le adresăm respectuos rugămintea de a nu intra în panică, de a-şi păstra calmul şi de a respecta indicaţiile forţelor de ordine.”, au precizat reprezentanții jandarmilor.

Astăzi are loc și exercițiul lunar de alarmare. Detalii mai jos.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sirenele sună din nou în Constanța

mie mai 8 , 2019
Un nou exercițiu lunar de verificare a sistemului de avertizare și alarmare publică este programat în această dimineață (8 mai). Primăria Constanța vă roagă să nu intrați în panică la auzul sirenelor care vor suna între orele 10:00 şi 11:00. Iată semnificația semnalelor de alarmare ce sunt transmise în prima […]
alarme constanța

V-ar putea interesa și: