Jandarmii raportează: prima zi de Neversea, fără evenimente negative

Prima zi de desfășurare a festivalului Neversea 2023 a fost una fără evenimente negative, în ciuda faptului că au fost peste 65.000 de participanți. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță, a anunțat Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.

„Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.”, au precizat reprezentanții instituției.

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ  1310 persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanța au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase si materiale preventive unui număr de 785 persoane. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise. 

Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat 28 sancțiuni contravenționale (14 amenzi în valoare totală de  11.790 lei și 14 avertismente), astfel: 

– o sancțiune în valoare de 2.000 lei ridicarea de drone fără autorizație

– 4 sancțiuni la regimul rutier, în valoare de 3.190 lei

– 15 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (14 avertismente și 1 amendă în valoare de 5.000 lei)

– 8 sancțiuni pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 1600 lei.

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 2 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere. 

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurate și barurile zona apropiată locului  de desfășurare a festivalului. 

Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gării și autogări care au legături directe cu municipiul Constanța. 

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Dobrogea și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:- 34 traumatisme diverse (excoriații, contuzii, etc.);  – alte 98 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.). O singură persoană a avut nevoie de investigații suplimentare și a fost transportată la spital. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Jandarmii raportează: prima zi de Neversea, fără evenimente negative

  1. Vedeti ca injura unul in filmare. Puneti un bip. Asculta copiii si apoi va intrebati de unde aud asa injuraturi, ca aud in casa de la parinti.De ce artistii straini pot vorbi frumos si respectuos iar romanii nostri trebuie sa injure sa se dea mari importanti. Esti doar vulgar!

  2. Prezenta a sute de minori (chiar sub 14 ani) nu este eveniment negativ ? Sunt vizibili in toate filmarile date publicului….

    1. Nu este. Si-au exprimat acordul explicit să apară în imagini.

      Scrie clar în termenele și condițiile biletelor:

      15.1 Organizatorul are dreptul de imagine asupra întregului Festival și poate utiliza imaginile foto și video, efectuate atât de propriul personal, cât și de participanți, în diverse materiale realizate cu ocazia Festivalului.
      15.2 Vizitatorii iau notă de faptul că Neversea, Partenerii Contractuali autorizați de Neversea, asociații săi, membrii presei, alți Vizitatori și alți Terți pot realiza înregistrări audio și de imagini ale Festivalului.
      15.3 Prin urmare, toți Vizitatorii, în virtutea participării lor la Festival, acordă Organizatorului,, permisiunea expresă pentru înregistrarea și publicarea imaginii, înfățișării și acțiunilor lor. Persoana care face înregistrările conform regulilor sus-menționate va obține drepturi de folosință transferabile și exclusive care sunt nerestricționate ca timp, amplasare geografică și formă de utilizare cu privire la înregistrările Vizitatorilor, orice prezentare a respectivelor imagini trebuind să fie însă în legătură cu Festivalul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bacalaureat: rezultat mai mare cu 1,10 puncte după contestații

vin iul. 7 , 2023
Pe 7 iulie s-au afișat rezultatele după contestații la Bacalaureat. Diferențele dintre nota inițială și nota finală sunt imense. Într-un caz despre care a aflat Constanța 100%, un elev a obținut o creștere de 1,10 puncte, de la nota de 7,2 la 8,3. Cum sunt posibile astfel de diferențe imense, […]
bacalaureat

V-ar putea interesa și: