Jeanu Dumitru a început cu dreptul mandatul de primar al Costineștiului. Primul raport de activitate

Jeanu Dorin Dumitru, primarul din Costinești, a început mandatul cu dreptul. Deși nu s-a instalat oficial decât de 10 zile, aceasta a prezentat deja un bilanț de activitate. Și este unul amplu, pentru că în această perioadă a avut multe de făcut. Mai ales de reparat, spune el, pentru că instituția funcționa oarecum haotic.

„Sunt primarul comunei Costinești de două săptămâni, perioadă în care am avut activitate, oficial, 10 zile. Mi s-a reproșat că nu am comunicat deloc în perioada aceasta. Îmi asum greșeala și îmi cer scuze de la voi toți. Nu am dormit. În aceste zile am fost printre primii sosiți la noul loc de muncă și printre ultimii plecați. O să vă explic, pas cu pas, prin această postare, ce am găsit în Primăria Costinești și ce am putut să „repar” în cele 10 zile de muncă. Pentru că da, instituția pe care am preluat-o funcționa cumva haotic, după ureche și a fost nevoie să organizez activitatea, pentru a o ajuta să devină o instituție profesionistă.”, spune Jeanu Dorin Dumitru.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să fixez un program de audiențe cu primarul. Acestea vor fi în zilele de marți și de joi, între 9 și 12.

„Din păcate, noile restricții îmi interzic audiențele față în față, dar atât timp cât aveți o urgență, vă rog să veniți cu încredere, sunt în Primărie și cobor în curte să stăm de vorbă, ca să vedem cum vă pot ajuta.”, spune edilul.

Primarul a organizat câteva ședințe cu angajații în această perioadă, a stabilit ce au de făcut.

Am găsit în Primărie oameni bine pregătiți doar că activitatea lor nu era coordonată corect. Unii munceau prea mult, ații stăteau degeaba. Am reglat aceste mecanisme de lucru. Conform noii situații prin care trecem, le-am organizat programul și birourile astfel încât riscul infectării cu virusul Covid să fie redus la minimum.
Am organizat de asemenea și circuitul documentelor în Primărie. Ca element de noutate, am înființat la intrare un ghișeu de urgențe, unde vă așteaptă oricând un funcționar public, în caz că aveți de depus documente sau de ridicat. Încercăm să vă ajutăm să primiți răspuns la orice solicitare cât mai repede.”

Jeanu Dumitru a mai făcut ceva important, ce ar trebui copiat de fiecare primar: a ieșit pe stradă.

„Am ieșit în fiecare zi și am vizitat și străzile din Costinești. Sunt multe anomalii în teren și multe situații de reglat. Mi le-am notat și sunt în atenția mea.”

Primarul a prezentat însă și partea goală a paharului, pentru că a promis că va fi un transparent și se ține de cuvânt.

„Am „moștenit” Primăria Costinești cu 570.000 de lei în conturi. Pentru ca această instituție să supraviețuiască până la sfârșitul anului îi trebuie încă un milion de lei. Doar ca să supraviețuiască, de investiții, la acest moment, nici nu poate fi vorba, din păcate. Voi găsi soluții pentru a repara această situație dezastruoasă, care s-a născut din două cauze. Prima cauză este că doar 47 % dintre locuitorii comunei își plătesc impozitele, așa că va trebui să fim mai eficienți din acest punct de vedere și să ne certăm cu domnii care uită să-și plătească datoriile.
A doua cauză este Gospodăria Comunală, care înghite nejustificat mari sume de bani. O veritabilă gaură neagră, cu o activitate pe care o verific atent zi de zi și o voi schimba din temelii.
Caut în continuare soluții umane pentru a scăpa de câinii de pe străzi. Firmele de ecarisaj solicită 1000 de lei pentru fiecare cățel luat de pe stradă, sumă pe care, după cum v-am spus, nu ne permitem să o plătim la acest moment. Deocamdată, începem campanii de sterilizare, pentru ca măcar o parte dintre cei existenți deja să nu se mai înmulțească. Aș fi putut să „sparg” banii Primăriei și să adun toți câinii de pe stradă, pentru a vă impresiona, fără să-mi pese în ce gaură duc bugetul local, dar nu e modul meu de lucru așa.
Având în vedere situația dezastruoasă pe care am moștenit-o, am solicitat un audit, din partea Curții de Conturi. El va începe la jumătatea lunii decembrie și va dura până la finalul lunii ianuarie. Le mulțumesc inspectorilor ce au acceptat rugămintea noastră.”

Primarul a anunțat că a dispus demontarea celebrei reclame de la intrare din stațiune, care nu avea absolut niciun fel de act în spate.

A subliniat că discuțiile cu reprezentanții Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța funcționează foarte bine și le mulțumește pentru asta. Prin urmare, Costinești va avea un sens giratoriu la intrare în comună, așa cum a promis.

„Din punct de vedere politic, nu am organizat încă o ședință pentru a desemna viceprimarul comunei Costinești. Nu e un secret că-mi doresc să fac echipă cu domnul Tudor Gâtiță.
Vom tranșa și această situație, cât de curând. Promit să comunic mai des, pentru că Primăria pe care am preluat-o rămâne Primăria voastră, a locuitorilor din Costinești și aveți dreptul să știți ce se întâmplă aici.”,
a conchis primarul.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Jeanu Dumitru a început cu dreptul mandatul de primar al Costineștiului. Primul raport de activitate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

În ultimele 24 de ore, în județul Constanța s-au realizat numai 211 teste pentru depistarea coronavirusului

lun nov. 16 , 2020
Prefectura Constanța a anunțat, în urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 211 teste RT-PCR. În acest moment, sunt 565 de persoane internate, dintre care 546 din județul Constanța și 19 din alte județe. […]
covid-19

V-ar putea interesa și: