Jill Biden, soția președintelui SUA Joe Biden, va vizita România și Slovacia în perioada 5-9 mai pentru a se întâlni cu membri ai serviciilor americane și personal din ambasade, părinți și copii ucraineni refugiați, lucrători umanitari și profesori, a anunțat luni biroul său, informează Reuters și CNN.
Jill Biden va pleca joi din Washington spre România, iar vineri va ajunge la baza militară americană de la Mihail Kogălniceau, unde se va întâlni cu soldații americani staționați pe teritoriul țării noastre. Sâmbătă va merge la București, scrie CNN.
La București, Jill Biden se va întâlni cu membri ai Guvernului României, precum și cu lucrători umanitari. Tot la București, Jill Biden se va vedea cu refugiați și cu educatori care le predau copiilor ucraineni refugiați.
Sâmbătă seară, Jill Biden va călători la Bratislava, unde se va întâlni cu personalul ambasadei Statelor Unite înainte de a pleca a doua zi spre Kosice şi Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiaţi ucraineni.
Vizita lui Jill Biden este cea mai recentă manifestare de sprijin pentru Ucraina și țările vecine care ajută refugiații ucraineni din partea unor reprezentanți de top ai SUA.
După Polonia, România a cunoscut cel mai mare aflux de refugiați ucraineni, unde sute de mii de oameni au trecut granița în țară, de la începutul războiului, remarcă CNN. Potrivit Poliției de Frontieră, până sâmbătă, 30 aprilie, la nivel naţional, au intrat în România 828.873 de cetăţeni ucraineni.
Jill Biden, în vârstă dee 70 de ani, este profesoară. A fost A Doua Doamnă a Statelor Unite din 2009 până în 2017 și actuala Primă Doamnă, după ce soțul ei, Joe Biden, a câștigat alegerile prezidențiale în SUA din 2020 și a fost inaugurat ca cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite la 20 ianuarie 2021.
Sursă foto: Twittter/Potus