Prefectul George Niculescu își continuă bunul obicei de a-și prezentat public raportul de activitate pentru săptămâna care a trecut.
Iată jurnalul de prefect pentru perioada 10 – 17 februarie, așa cum l-a prezentat pe pagina sa oficială de Facebook.
„Dragi Constănțeni,
Astăzi, revin cu un nou „Jurnal al Prefectului de Constanța”. Săptămâna trecută am avut parte de mai multe întâlniri importante, menite să aducă beneficii locuitorilor acestui județ. Vă propun să trecem în revistă, succinct, cele mai importante acțiuni ale săptămânii trecute.
Luni, 10 februarie:
Am început ziua de luni cu o ședință de lucru, la care am convocat șefii serviciilor deconcentrate, alături de care am trasat obiectivele pentru următoarele zile. Apoi, am avut o primă întâlnire pe tema sensului giratoriu din localitatea Lumina. Împreună cu autoritățile implicate, am încercat să găsim cele mai bune soluții pentru grăbirea lucrărilor.
Marți, 11 februarie:
Am ținut o a doua întâlnire pe tema sensului giratoriu de la intersecția DJ226 cu DN22 (Lumina). Consider că am reușit să ajungem la un consens, iar în cea mai scurtă perioadă, am încrederea că vom vedea un sens giratoriu atât de important, care va aduce mai multă siguranță pe șosele. De asemenea, marți am primit mai mulți cetățeni la programul de audiențe care, pentru mine, reprezintă un mod extrem de util să interacționez cu oamenii.
Miercuri, 12 februarie:
Am luat parte la bilanțul anual al Gărzii de Coastă. O onoare și o plăcere deopotrivă, participarea la acest eveniment mi-a confirmat faptul că Garda de Coastă este o structură profesionistă, așa cum a dovedit de atâtea ori în cazuri cu implicații diferite.
Joi, 13 februarie:
Am organizat la Instituția Prefectului – Județul Constanța, o întâlnire cu mai mulți factori de decizie din sport si administrație, pentru că dorim ca județul #Constanța să obțină 4 licențe de amenajare a Fan Zone-urilor dedicate #EURO2020. Am semnale pozitive din partea tuturor și sper ca, în vară, să vedem fani ai fotbalului strânși în Fan Zone-urile din Constanța, Năvodari, Vama Veche și Mangalia. Apoi, am avut întâlniri de lucru și cu primarii din Ovidiu și Mereni, cu care am discutat diferite subiecte de actualitate.
Vineri, 14 februarie:
Finalul săptămânii a fost dedicat unui eveniment extrem de important: vizita ministrului Economiei, dl. Virgil Popescu, la Șantierul „Damen” Mangalia. Acolo, am discutat cu investitorul olandez (care deține 49% din acțiunile șantierului), despre activitatea curentă, strategiile de viitor și implicare în comunitate.
În fiecare zi, noi, cei din Instituția Prefectului – Județul Constanța, muncim în interesul comunității. Orice lucru bun pe care îl facem aici, se poate răsfrânge pozitiv asupra locuitorilor județului Constanța. Așa că, pe tot parcursul mandatului, vă voi ține la curent cu activitatea noastră!
O săptămână reușită!”