Prefectul George Niculescu a promis că va publica un așa numit „Jurnal al Prefectului de Constanța” și se ține de cuvânt.
„Pentru că îmi doresc transparență, pentru că îmi doresc un dialog constructiv și pentru că îmi doresc o colaborare eficientă cu toate instituțiile, dar și cu societatea civilă, acest demers va continua la fiecare început de săptămână. Practic, vă propun o scurtă retrospectivă a săptămânii trecute, în speranța că voi reuși să vă familiarizez cu tot ce înseamnă activitatea Prefecturii.”, a precizat acesta.
Printre noutăți se numără posibilitatea ca aeronavele Tarom să execute curse interne de pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu (AIMK), în această vară.
Iată care au fost principalele activități pe care le-a desfășurat săptămâna trecută.
„Luni, 13 ianuarie:
Am participat la ședința de lucru cu șefii serviciilor din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanța, unde am discutat despre provocările săptămânii, am ascultat părerile oamenilor și am menținut un dialog constructiv. Totodată, la invitația doamnei Prof.univ.dr. Adina Ciugureanu, am răspuns afirmativ la invitația de participa la un eveniment organizat de American Corner, un program extrem de important desfășurat sub patronajul Ambasadei Statelor Unite, menit să promoveze cooperarea dintre SUA și țara noastră.
Marți, 14 ianuarie:
Am participat la evaluarea anuală a Biroului Zonal pentru Probleme Speciale Constanța. Domnul colonel Bițică a prezentat un raport cuprinzător și sunt convins că anul 2020 va fi unul plin de provocări pentru instutiția pe care o coordonează. Apoi, pentru că mă preocupă problemele oamenilor din județ, am avut un program activ de audiențe, prin intermediul cărora am aflat o parte din neajunsurile constănțenilor.
Miercuri, 15 ianuarie
Am primit vizita mai multor primari din județul Constanța, i-am ascultat și am aflat despre încercările pe care le au. Administrația locală, atunci când dorești și ALEGI să o faci corect, este o misiune asumată extrem de dificilă. Din acest motiv, sunt gata să ofer tot sprijinul edililor care vin la mine în căutare de soluții tangibile și legale. Apoi, alături de Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, am vizitat simbolul nostru, al constănțenilor – Cazinoul. Domnul ministru a declarat că lucrările vor dura aproximativ doi ani și jumătate, o veste excelentă pentru orice român, pentru că acest edificiu este al tuturor românilor. În continuare, fac apel către autoritățile locale să sprijine activ toate demersurile, astfel încât să ne bucurăm de măreția Cazinoului cât mai curând!
Joi, 16 ianuarie
Am avut o nouă ședință de lucru cu șefii serviciilor din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanța, în care am tras concluziile unei săptămâni pline. Apoi, am participat, în Portul Constanța, la ceremonia de predare-preluare a comenzii Grupării Navale NATO, specializată pe lupta contra minelor marine. Am încheiat ziua cu o vizită la domnul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, unde am avut discuții constructive pe diverse teme: problematica situației din Portul Midia, unde așteptăm să vedem o acțiune precisă și eficientă, posibilitatea ca TAROM să efectueze, spre Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, curse interne în timpul sezonului estival și, nu în ultimul rând, am discutat despre situația de la Cumpăna, acolo unde se lucrează intens pentru reabilitarea malului de pământ al Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Vineri, 17 ianuarie
Am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în urma căruia am stabilit formarea unui grup de lucru care va avea ca obiectiv monitorizarea situației din Portul Midia, acolo unde, în continuare, nava Queen Hind este eșuată. Totodată, am primit vizita unei delegații mixte NATO, formată din reprezentanți ai Forțelor Navale Române, Forțele Navale ale Turciei și Forțele Navale ale Bulgariei, implicate activ în componența Grupării Navale Permanente NATO, de luptă contra minelor marine.
Sprijinirea fiecărui cetațean al Județului Constanța este o prioritate a activității mele și va rămâne o constantă pe tot parcursul mandatului meu de Prefect de Constanța!”