Klaus Iohannis: „După 15 mai putem să intrăm într-o fază de relaxare” VIDEO

Relaxarea condițiilor impuse prin ordonanțele militare ar putea avea loc după data de 15 mai, a anunțat, azi, președintele României, Klaus Iohannis.

„Este timpul să ne gândim la ceea ce se numeşte un plan de relaxare atunci când condiţiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgenţă, care se termină pe data de 15 mai. După data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese (…) scade, dacă noi respectăm cu toţii măsurile impuse de autorităţi şi lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu membri ai Guvernului.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/227192025042245

Acesta a apreciat că majoritatea românilor au respectat condițiile impuse de izolare.

„Vreau să mulţumesc şi bisericilor, preoţilor, care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase. Mulţumiri şi autorităţilor care au fost prezente, care au ştiut să intervină când a fost cazul şi să intervină în ajutorul oamenilor.  Mulţumiri speciale medicilor şi personalului medical. Au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi şi s-au implicat foarte, foarte bine. În acest context general foarte bun au fost chestiuni cu iz clar negativ. Vreau să condamn cu fermitate acele manifestări violente, puţine, dar vizibile.  Poliţia şi Jandarmeria au intervenit la timp şi ferm. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, de încălcări ale normelor. Este foarte clar în condiţiile în care marea majoritate a românilor a respectat toate normele, acolo unde nu se respectă trebuie intervenit prompt şi ferm”, a declarat preşedintele.

El a ţinut să sublinieze că „în niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunţate de cineva care vrea să se profileze poate politic, poate în alt fel”.

„Am avut un contraexemplu de cum nu, de la un institut altfel bine cotat, a apărut o documentaţia care spunea ce trebuie făcut. Aşa nu se poate. Nu poate spune un institut ce se va întâmpla. A apărut o idee care a dus la multă nelinişte. Cineva propunea o măsură aberantă ca persoanele peste 65 de ani să fie carantinate. Aşa ceva nu se va întâmpla, este inacceptabil, trăim într-o societate liberă, care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare. Persoanelor în vârstă le spun: „Staţi liniştiţi, nu vine nimeni să vă ia de acasă să vă ducă în carantină!  Statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI. Astfel de planuri induc panică în populaţie, iar panica e ultimul lucru de care avem nevoie”, a declarat preşedintele, referindu-se la un plan în acest sens, provenit de la Institutul ”Matei Balş”, plan care a circulat luni.  


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Suspendarea ordinului de prefect în cazul Luminiței Vlădescu, din cauza stării de urgență

mar apr. 21 , 2020
Luminița Vlădescu a fost repusă de instanță în funcția de viceprimar al municipiului Medgidia și consilier local, după ce prefectul Constanței a emis o hotărâre prin care o suspenda. Hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea ordinului prefectului este executorie de drept, nefiind necesar ca Instituția Prefectului să emită un alt […]

V-ar putea interesa și: