Daniela, mama studentului înghițit de apa Mării Negre în Costinești, a murit la aproximativ un an de când fiul ei este de negăsit. Femeia a fost răpusă de durere pe tot parcursul anului, scrie Fanatik.ro.
În urmă cu aproximativ un an, Lucian Arion, un student din Huși, a intrat în apă pentru a-l salva pe bunul său prieten, Aurel Pintea, care intrase în Marea Neagră, la Costinești, deși era arborat steagul roșu.
Trupul acestuia din urmă a fost descoperit de autorități, însă cel al prietenului său este de negăsit și acum. Mama lui, Daniela, a sperat până în ultima clipă că băiatul ei va fi găsit, însă nu a mai avut puterea să lupte. Zilele trecute, femeia s-a stins din viață, la doar 41 de ani.
Potrivit apropiaților femeii, aceasta s-a gândit zi și noapte la fiul ei, iar organismul i-a cedat, cu timpul. Daniela a suferit foarte mult după ce Lucian a fost înghițit de valurile mării, iar în ultimele sale zile de viață nici măcar nu a mai putut mânca. Starea ei s-a degradat considerabil în ultima vreme.
Mama studentului dispărut a fost dusă la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. A fost conectată la aparate, însă după trei zile a decedat, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, potrivit vremeanoua.ro.
Sâmbătă, 22 iulie, a avut loc înmormântarea femeii. Apropiații au condus-o pe ultimul drum, iar oamenii au transmis mai multe mesaje de condoleanțe după tragedie.
Lucian era singurul băiat din familie și mai avea două surori. În prezent, una dintre ele este studentă în anul II la Facultatea de Litere din Iași. Cealaltă este elevă în clasa a XI-a.
Părinții Danielei Arion, ambii în vârstă și bolnavi, sunt îndurerați după ce fiica lor s-a stins din viață. Apropiații au avut numai cuvinte de laudă la adresa femeii, care și-a educat copilul foarte bine.
Ar fi împlinit 42 de ani
Familia era deja încercată de durerea pierderii lui Lucian. La început, Daniela Arion a sperat că fiul ei a reușit să se salveze din apele Mării Negre, însă lunile au trecut și speranța ca tânărul să fie găsit în viață a devenit tot mai mică.
„Viața a vrut așa. Aveau o familie foarte frumoasă, erau muncitori, respectuoși, liniștiți. Uitați-vă ce copii educați și cu bun-simț au! Ea era o mamă devotată, care și-a îndrumat copiii spre școală, să meargă la facultate, să realizeze ceva serios în viață. Soțul ei muncește în Germania.
Acum, dacă fata care este studentă merge la Iași, cea mai mică va rămâne în grija bunicii sale. Nu îi va fi ușor, că și ea și soțul ei, care și el este bolnav, au suferit mult. După situația cu nepotul, acum și-au înmormântat fiica la doar 41 de ani.
Daniela ar fi împlinit 42 de ani în septembrie. Dar Dumnezeu le așază pe toate cum știe, ce mai poate fi spus… Multă putere de a trece peste această durere celor din familie și sincere condoleanțe”, au spus apropiații familiei Arion, conform sursei menționate.
Cum s-a întâmplat tragedia
Pe 9 august, Lucian a intrat în apă împreună cu prietenul său, Aurel.
Deși Aurel nu știa să înoate, iar litoralul era sub o avertizare de furtună extremă, cei doi nu au ținut cont de nimic. Valuri de aproape doi metri îi acopereau pe tinerii în vârstă de 21 de ani.
La un moment dat, Aurel a fost dus de curenți sub valurile puternice. Lucian a încercat să-l salveze, dar nu a reușit să ajungă la el.
Pe nouă august la ora 20.49, un turist cerea ajutorul echipelor de la ISU printr-un apel la 112. Abia două zile mai târziu, când furtuna s-a domolit, a fost găsit trupul lui Aurel. Pe Lucian, echipele de intervenție îl caută și astăzi, inclusiv în dreptul plajelor de la Olimp.
S-au verificat toate digurile din Costinești, apoi s-a mărit raza până la Olimp. „Există posibilitatea să fie aduși la mal în locurile neamenajate sau să fie băgat undeva într-un dig, tocmai de aceea am mărit această rază de căutare”, spune colonel Marian Ciulei, șef grupa scafandri ISU Dobrogea.
Cei doi tineri erau prieteni foarte buni. Au făcut liceul împreună, erau studenți la Iași, iar în fiecare vară lucrau la Costinești la o terasă. Vara aceasta li se alăturase și sora lui Lucian.
„Angajații plângeau, nu știau cum să îmi spună. Nu îmi venea să cred. A doua zi i-am spus mamei, ea a venit la noi să ne aducă mâncare și haine. Mi-am dat și eu demisia și am mers acasă. Aveau o relație strânsă de prietenie, de asta nici nu a renunțat Lucian să îl caute. S-au băgat amândoi, dar i s-a făcut rău lui Aurel și l-au luat valurile”, a spus Gabriela, sora tânărului dispărut, pentru Pro TV.