Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna iulie 2023 de 6365 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3962 lei, cu 14,2%, respectiv cu 14,9% peste nivelul înregistrat în luna iulie 2022, a anunțat Direcția Județeană de Statistică din Constanța.
Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mare cu 5,0% în luna iulie 2023 faţă de iulie 2022.
Numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii iulie 2023, este de 199,3 mii persoane, cu 173 persoane mai mare decât cel din luna iunie 2023 și cu 3393 persoane mai mare decât cel din luna iulie 2022.
Câți șomeri sunt în Constanța
La sfârşitul lunii iulie 2023 erau înregistraţi 4737 şomeri, cu 10 mai puțini decât numărul șomerilor înregistraţi în luna iunie 2023 și cu 5 mai puțini decât cei înregistraţi în luna iulie 2022.
Din totalul şomerilor, 57,8% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 971 persoane, iar 3766 persoane sunt şomeri neindemnizaţi.
Rata şomajului în luna iunie 2023 este de 1,7% la fel ca în luna iulie 2022. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (2,9%).