În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Înfiinţată prin ofis domnesc în 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română a devenit o instituţie care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
Pentru marcarea acestui moment aniversar important pentru arma noastră, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a planificat o serie de activităţi, după cum urmează:
În perioada 28-30 martie au avut loc două competiţii sportive(tir şi tenis de picior), în cadrul cărora jandarmii constănţeni şi-au dovedit abilităţile practice.
În perioada 20-29 martie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a fost gazda a peste 250 de cadre didactice, părinţi, elevi şi preşcolari din cadrul, Şcolii nr.28 „Dan Barbilian”, Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, Şcolii Gimnaziale „Grigore Moisil” Năvodari, precum şi Grădiniţei „Chip şi Dale” din municipiul Constanţa, în contextul programului extracurricular „Școala Altfel”: Să știi mai multe, să fii mai bun!’. Jandarmii constănţeni i-au încântat pe micuţi cu o serie de exerciţii demonstrative de autoapărare, arte marţiale, exerciţii de dresaj canin şi prezentarea tehnicii din dotare. De asemenea, micuții au vizitat Sala Tradițiilor amenajată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Capela Jandarmeriei Constanţa şi au urmărit un film de prezentare a instituției. Totodată, copiii au fost premiaţi cu diploma „Prietenul Jandarmilor”, iar unii dintre aceştia și-au exprimat dorința de a deveni jandarmi atunci când vor fi mari.
Astăzi, 30 martie, camarazii noştri trecuţi în rezervă ne vor demonstra că nu şi-au pierdut aptitudinile fizice. O echipă formată din jandarmi care au trecut în rezervă va disputa un meci de fotbal împotriva unei echipe constituită din jandarmi în activitate, marcând astfel şi Ziua Veteranilor Unităţii
Luni 02 aprilie a.c., cu începere de la ora 10.00 conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa organizează va organiza concurs de tir (cu mai multe tipuri de arme de airsoft) pentru jurnalişti, urmat de un meci de fotbal între o echipă a reprezentanţilor mass-media şi o echipă a jandarmilor constănţeni, precum şi vizitarea Capelei Jandarmeriei.
Marţi, 03 aprilie a.c., cu începere de la ora 08.00, în prezenţa întregului personal, la sediile celor două unităţi se va arbora Drapelul Naţional, în acordurile Imnului Naţional. Ceremonialul va continua cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române“. După aceast moment, se va da citire ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată. Totodată preotul militar Oprea Laurenţiu va oficia ceremonialul religios ce se va desfăşura cu această ocazie
La mulţi ani, tuturor jandarmilor, atât celor din ţară, cât şi celor din teatrele de operaţii!