Intrasem în restaurant de 10 minute. Răsfoisem meniul, numai câteva pagini, n-a durat mult. Știam de la hotel ce vrem.
M-am uitat la ceas din întâmplare. Atunci mi-am dat seama că suntem la 7 metri sub nivelul mării.
Acolo, jos, e altă lume, total diferită de a noastră. E greu să-ți construiești țara furând pământul apelor, atât de nefiresc, ar spune unii.
Oamenii au săpat mai întâi canale cu mâinile goale, până când tehnologia i-a ajutat, iar ingeniozitatea a desăvârșit-o.
Lupta cu natura îți modelează caracterul. Te face, în cele din urmă, mai calm, mulțumit, liniștit. Vedeam în ochii și atitudinea celor din jur sentimentul omului care știe că poate face orice își pune în minte, dar unul lipsit de trufie, pentru că știe că este o verigă între generațiile ce au fost și cele ce vor veni.
Te întorci acasă ca de pe alte planetă și speri, vrei să speri că va fi și aici altfel, sunt toate motivele să fie așa, nu ai fost nevoiți să lupți cu mare, ai avut câmpii cât vezi cu ochii, te-ai luptat cu roadele lui, nu cu furia apelor.
Și, totuși, îți dai seama că diferențele sunt atât de mari încât o punte între cele două lumi e foarte greu de creat. Viața unui om e prea scurtă.
Tot ce-ți mai rămâne să faci este să speri că vei lua, din nou, o cină sau mai multe la 7 metri sub nivelul mării.
V-ar putea interes și:
