Liberalii, pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Scriam, pe 13 iulie, că liberalii ar trebui să o excludă din partid pe Ancuța Belu, primarul din Mihail Kpgălniceanu. Detalii aici:

Întrebare pentru liberali: pe Anca Belu când o dați afară din partid?

Pe 14 iunie, președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, trimitea un comunicat de presă. Iată conținutul său:

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la relația dintre primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, și PNL Constanța, președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, susține că „prioritatea liberalilor constănțeni, în această perioadă, este organizarea în vederea Congresului Partidului Național Liberal din 17 iunie”.

Cunoaștem problema semnalată de către o parte a presei constănțene cu privire la participarea primarului Ancuța Belu la acțiunile de campanie ale contracandidaților noștri. Aș vrea să se înțeleagă foarte bine faptul că orice decizie, cu privire la eventuale sancțiuni, se va lua în forurile de partid, după analiză și dezbatere. Nu vorbim despre decizii unilaterale, suntem o formațiune politică pentru care dezbaterea și regulile elementare ale democrației funcționează foarte bine, indiferent ce ar spune unii sau alții”, afirmă președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.”

Ceva nu se leagă, pare că liberalii au acționat după principiul „pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Iată de ce.

Consilierii locali Romeo Rezeanu și Horia Căliminte au fost dați afară pentru că nu au votat, în data de 31 mai, așa cum a cerut George Muhscină, liderul de la municipiu. Pe 9 iunie, membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință, au votat în unanimitate, prin vot secret, excluderea consilierilor locali Romeo Rezeanu și Horia Căliminte, dar și a consilierului județean Remus Cristy Băisan. Deci după numai 9 zile.

Acum, Bogdan Huțucă ne spune că nu se iau măsuri împotriva primarului Belu pentru că sunt alegeri pe 17 iunie. Cele de mai sus demonstrează că timp ar fi fost, dacă s-ar fi dorit. Evident, despre aceste alegeri se știa și pe 9 iunie. Să de debarasezi de trei consilieri e însă ușor, mai ales că cei care sunt pe liste le vor lua locul și poate vor fi mai ascultători. E greu însă să renunți la un primar care a dovedit că face treabă bună în localitate și care este votat și îndrăgit de majoritatea locuitorilor.

Preferam însă o explicație cinstită în locul acestei explicații total nereușite, ca să nu spunem altfel.

Îi acordăm însă președintelui Bogdan Huțucă circumstanțele atenuante ale lipsei de experiență politică și așteptăm însă cu interes deciziile luate în privința Ancăi Belu după data de 17 iunie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Liberalii răspund acuzațiilor aduse de consilierii excluși din partid

joi iun. 15 , 2017
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal respinge ferm toate acuzațiile venite din partea membrilor excluși în mod perfect statutar din partid. În același timp, face încă un apel la respectarea normelor elementare de bun-simț și la redarea corectă a adevărului în spațiul public. Partidul Național Liberal are un singur interes față […]
pnl

V-ar putea interesa și: