Românul cu care ne-am întâlnit după ce am ieșit din aeroport trăia în Bologna de vreo 10 ani. Ducea o viață liniștită, lipsită de griji materiale. Muncea opt ore pe zi, avea o mașină frumoasă, era un om împlinit, cum se spune.
Urma să vizităm a doua zi orașul vechi. Bologna e superbă și ai o mulțime de lucruri de văzut, de la turnurile care au mai rămas în picioare la cea mai veche universitate din Europa, fondată în 1088. Și dacă nu ești pasionat de istorie, o simplă plimbare pe străduțe e o experiență de neratat.
Cel cu care ne-am întâlnit urma să ne însoțească. Să ne fie ghid, am sperat. „N-am fost niciodată în zona veche.”, ne-a spus, pe un ton normal.
Să stai la doi pași lângă un loc turistic minunat și să nu îl vizitezi niciodată?
M-am bucurat că îl va vedea cu noi.
A doua zi dimineață ne-a anunțat că nu vine. Prefera să stea acasă, să se odihnească.
Nu e un caz singular. Citeam recent în Libertatea povestea unor români plecați la cules de fructe în Anglia, în Canterbury, oraș aflat la circa o oră de mers cu trenul de Londra. Cei cu care au vorbit ziariștii nu fuseseră niciodată în capitala Angliei, cu toate că veneau la muncă de ani buni. Două doamne de 50 și ceva de ani nu au avut nici măcar curiozitatea să iasă vreodată în orașul învecinat. O simplă căutare pe Google îți spune că aici poți vedea un sit UNESCO, deci unul din cele mai frumoase și interesante locuri de pe Pământ. Să nu fii măcar curios? Au explicat și de ce nu au fost. „Unde să mergem noi? Ce înțelegem noi?”, a spus una dintre ele.
Le era teamă și că se vor rătăci, nu știau engleză.
E colosală tristețea acestei întrebări retorice: „Ce înțelegem noi?”
Românii plecați acolo muncesc zi și noapte, ca robii. Strâng circa 30.000 de lei după două luni, bani pe care îi folosesc pentru a-și ridica o casă, în timp, a pune gresie, faianță, a-și plăti datoriile de la înmormântarea celor dragi.
Oamenii se trezesc, muncesc, se culcă, a doua zi o iau de la capăt. Pentru bani. Viața lor se traduce în lirele pe care le primesc la sfârșit de săptămână. Curiozitatea le este amputată, speranțele le sunt îngropate sub munți de neputință, viitorul se numără în lăzile de mere pe care le strâng și cantitatea de gresie pe care o pot cumpăra acasă.
Cei plecați la muncă în străinătate sunt prizonieri. Cu mai mulți bani decât prizonierii financiari rămași în țară, dar tot legați cu niște lanțuri de care nu vor scăpa niciodată, din păcate.
Unii dintre ei, mulți, își iau și copiii peste hotare. Soarta lor va fi, de obicei, la fel.
Curiozitate se naște din educație și se poate cultiva. Speranțele se bazează, și ele, pe educație. Un om care are încredere în forțele sale știe că mâine îi poate fi mai bine ca azi.
Statul român rătăcește, de 30 de ani, într-un labirint a cărui ieșire nu o mai găsește. Poate că cel mai important drum pe care ar trebui să-l creeze este cel al educației. Drum pe care să-i îndrume pe toți cetățenii săi.
Vorbește președintele României de programul „România educată”, dar pe cuvânt dacă am văzut vreun rezultat concret. Profesorii sunt tratați în continuare ca o categorie mult mai puțin importantă ca altele – și o să mă refer aici la politicieni. Investițiile în infrastructura școlară sunt o glumă. După 30 de ani de tranziție, în orașe mari, precum Constanța, elevii învață încă în clase care arată ca în filmele sovietice. Orele de educație fizică se fac în clasă, în fața telefoanelor mobile, pentru că nu sunt săli. Primăriile aruncă însă milioane de euro pentru beculețe de Crăciun.
E o țară defectă cea care permite aceste aberații.
Greșesc. O țară care permite ca oamenii săi să fie niște roboți lipsiți de curiozitate pe câmpurile de căpșuni ale străinilor nu merită calificativul de „țară”. E mai degrabă un teritoriu geografic pe care trăiesc o mulțime de oameni, cu scopul de a-și mai cumpăra câțiva metri pătrați de gresie, sau care se gândesc să plece cât mai repede și mai departe. Un loc în care trăiesc oamenii vii pe dinafară, dar morți pe dinăuntru.
Vă recomandăm și:
Despre democrație și lăturile aruncate online
O țară anormală, în care normalitatea și respectarea legii sunt premiate cu medalii de onoare
Cum se vede România de pe Venus
Trist dar in mare parte real..