O sentință din data de 7 martie 2016, pronunțată de către Tribunalul Constanța în dosarul nr. 854/118/2016 decide ca fiind ilegală numirea a patru din membrii Consiliului de Administrație al CN APM. Este vorba despre Tudor Baltă, Viorel Olea, Marcela Frigioiu și Adrian Cighi numiți în baza hotărârilor AGOA nr. 5/22.12.2014, nr. 7/12.04.2016 și a unei hotărârii AGOA din 29 martie 2012. Hotărârea este executorie.
Decizia tribunalului Constanța este rezultatul acțiunii inițiate în instanță de Comvex S.A. și Organizația Patronală „Operatorul Portuar” Constanța. Cele două entități au arătat că nici unul dintre cei patru nu a fost numit cu respectarea cerințelor legale.
Prin urmare, hotărârile adoptate de acest Consiliu de Administrație vor trebui anulate de la caz la caz, în funcție de cvorum și majoritățile constituite pentru adoptarea acestora, pe parcursul ultimilor 4 ani. Cei patru membri ai CA au adoptat cu bună știință hotărâri în detrimentul intereselor economice ale Comunității Portuare, ceea ce a atras constant protestele publice ale Sindicatelor și Patronatelor Portuare.
”Prin decizia justă a instanței s-a ajuns la situația de normalitate așteptată de întreaga Comunitate portuară. Totodată, considerăm că decizia creează premise și pentru implicarea activă și decisivă a Guvernului actual în procesul de soluționare a problemelor de la Portul Constanța”, au precizat reprezentanții Organizației Operatorul Portuar.