Lucian Lungoci, scrisoare deschisă adresată Guvernului României

„Replantăm Dobrogea!” - un proiect al candidatului PSD Constanța pentru Camera Deputaților, Lucian Lungoci

Scrisoare deschisă adresată Guvernului României

Domnule Premier Florin Cîțu,

Mă adresez dumneavoastră, convins fiind că vă preocupă situația românilor care stau ore în șir în traficul infernal înspre și dinspre sudul litoralului.

Sunt turiștii care au ales să nu plece în Bulgaria sau Grecia, preferând să își petreacă sejurul în stațiunile din această zonă și să-și cheltuie banii aici. Ceea ce înseamnă un sprijin important pentru turism, industrie greu încercată din cauza pandemiei.

După cum bine știți, soluția acestei probleme este doar o rută altenativă la DN 39, drum care leagă Autostrada Soarelui de stațiunile din sudul litoralului.

A existat o alternativă în acest sens, „Varianta Techirghiol”, care trebuia să se desprindă din autostrada de centură a Constanței, A4. Trecea prin apropierea localităților Agigea, Techirghiol, Movilița, Biruința, Moșneni, Dulcești și se închidea la intersecția cu DN 39, la sud de localitatea 23 August.

Proiectul ar fi trebuit să fie inclus în PNNR, dar actualul ministru al Transporturilor nu a făcut acest lucru, anunțând o altă variantă. O autostradă până în sudul litoralului, lucrare care ar urma să fie executată prin Programul Operațional de Transport  2021 -2027

Realist vorbind, lucrarea executată prin POT va fi finalizată într-un orizont optimist de timp de 5 ani. Perioadă în care pe drumul spre sudul litoralului datele problemei vor fi precum cele din acest an sau, de ce să nu recunoaștem, precum cele din anii trecuți: aglomerație, circulație bară la bară, timp pierdut, nervi întinși la maximum.

Pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, până la finalizarea lucrării mai sus menționate există o soluție pentru a diminua traficul de pe  DN 39.

Concret, se poate utiliza DJ 392 spre DN 38. Un drum ce trece prin localitățile 23 Agust, Dulcești, Pecineaga, Amzacea. De-a lungul acestui drum, există o porțiune de aproximativ 12 km – între Amzacea și Pecineaga – impracticabil, care necesită reparații capitale.

Încă din 2018 Consiliul Județean Constanța, prin propria Regie de drumuri si poduri (RAJDP),  a demarat efectuarea expertizelor tehnice, întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), cadastru. Rămân de făcut proiectarea și execuția lucrărilor.

Consiliului Județean Constanța nu are banii necesari pentru a putea reabilita cei 12 kilometri de drum. 12 kilometri care pot rezolva o problemă acută a județului Constanța.

Domnule premier, pe această cale vă solicit ca, la prima rectificare bugetară, să alocați Consiliului Județean Constanța suma de 44 milioane lei reprezentând valoarea lucrărilor, așa cum reiese din DALI.

În speranța că solicitarea mea va primi un răspuns pozitiv, vă mulțumesc, conviins fiind că vă preocupă rezolvarea acestei probleme care afectează grav calitatea vieții constănțenilor, dar și a turiștilor români veniți din toate colțurile țării, în sudul litoralului.

Lungoci Dumitru Lucian

Deputat PSD Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

UNTOLD 2021 – programul pe zile

joi aug. 19 , 2021
Mai sunt 21 de zile până se deschid porțile celui mai așteptat festival de muzică din Europa în 2021, UNTOLD. Organizatorii au pregătit surprize și experiențe unice pentru cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 9 și 12 septembrie la Cluj-Napoca. Peste 200 de DJ-i, artiști și trupe […]

V-ar putea interesa și: