Lucrări RAJA în municipiul Constanța. Situația pe 12 martie, ora 18.00

În cursul nopții trecute, la nivelul punctelor de lucru deschise în cadrul lucrării programate, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte. Lucrările au fost îngreunate și de faptul că golirea sistemului de distribuție s-a făcut într-o perioadă mai mare de timp, motiv pentru care lucrările de conectare a noilor rețele la sistemul centralizat au fost întârziate. Urmare acestor probleme de ordin tehnic, sistarea furnizării de apă se prelungește cu încă două ore.

Astfel, până la ora 22.00 în această seară, vor fi lipsiți de apă potabilă abonații din următoarele zone:

• Șoseaua Mangaliei – tronsonul delimitat de Gara Constanța și Pod Doraly, inclusiv cartierul Abator;

• strada Caraiman – zona cuprinsă de bd. 1 Mai Vechi și bd. Aurel Vlaicu;

• bd. 1 Mai – porțiunea aflată între str. Th. Burada și Pod Doraly, cu străzile adiacente;

• cartier KM 4 – segmentul delimitat de bd. 1 Mai Vechi  și str. Pajurei, cu străzile adiacente;

• punctele termice din zonele implicate.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

IULIUS își continuă planul investițional prin proiecte care susțin viitorul orașelor din România. Următoarea destinație, Constanța

mar mart. 12 , 2024
IULIUS este o companie concentrată pe dezvoltarea și administrarea de proiecte de regenerare urbană, cu o experiență de peste 25 de ani în real-estate și cu investiții în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava ce depășesc 1,2 miliarde de euro. Concepute pe formate mixte, care includ grădini urbane, clădiri de birouri […]

V-ar putea interesa și: