Florin nu și-a imaginat că o să lucreze vreodată într-o fabrică de hering, pentru că nu mănâncă pește și nu suportă mirosul, deși s-a născut și a crescut la Constanța. El și soția lui, Luminița Grigore, care are 34 de ani, s-au stabilit în Danemarca în 2012, iar cei doi copii ai lor s-au născut aici: Maia, 9 ani, și Kevin, 5., scrie Libertatea, într-un episod dintr-o serie foarte bine documentată despre viața românilor din diaspora.
Luminița și Florin au început amândoi Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă din Constanța, dar au emigrat înainte să termine cursurile.
Când trăia în România, Florin a încercat să-și găsească un serviciu satisfăcător: a lucrat la departamentul de call center al UPC, a fost angajat în departamentul de proiectare al Șantierului Naval Constanța, a lucrat în IT la Rompetrol și și-a deschis o firmă de IT împreună cu cel mai bun prieten al său.
Nu era nemulțumit de salarii, ci de „mentalitatea românească”, de corupție, de birocrație și de lipsa unei etici a muncii. Își dorea stabilitate și o calitate mai bună a vieții, însă simțea că nu va găsi asta în societatea românească.
A plecat întâi în Cipru și a lucrat patru luni în construcții. „În prima zi eram în stare să beau apă din roaba cu mortar, așa era de cald”, povestește el. Nu a rezistat fizic la intensitatea muncii de acolo și s-a întors.
În 2010, a fost prima oară în Danemarca și a lucrat la un restaurant din Skagen, unde spăla vase și făcea curățenie. „Spălam veceuri”, precizează Florin, care crede că românii nu știu să aprecieze munca grea și cinstită. Conceptul de „muncă umilitoare” nu l-a întâlnit decât la români, spune el.
În Danemarca i-a plăcut „mentalitatea oamenilor bogați, care nu sunt ca oamenii bogați din România”. „În România, [patronul] apare cu un Lamborghini, deschide juma de geam și spune: «Bă, zi lu ăla să facă, să dreagă, să nu știu ce». Aici eram așa de aglomerați că patronul restaurantului și-a suflecat cămașa și a zis: «Dă-te mai încolo că nu terminăm la timp».”
În 2011, Florin a convins-o pe Luminița să vină cu el în Danemarca și s-au stabilit la Skagen. „Am umplut un Alfa Romeo cumpărat de la bulgari cu plapumă, perne, un televizor mic, haine, toată zestrea noastră, și am venit aici”, povestește el.
Luminița s-a angajat la un hotel, apoi a lucrat ca ajutor de bucătar la un restaurant, iar acum e montatoare la firma Norkab, care construiește echipamente electrice. Câștigă net echivalentul a 1.900 de euro lunar și e mulțumită de programul de la 6:30 la 14:30, care îi permite să petreacă timp cu copiii. Dimineața, înainte să meargă la muncă, îi lasă la preschool, iar la 15:00 îi ia de la afterschool.
Amândoi au urmat cursurile gratuite de daneză organizate de primărie pentru imigranți, dar au devenit fluenți în limba daneză la locul de muncă, unde au fost obligați să discute cu colegii lor.
Florin a lucrat câteva luni la un restaurant, apoi s-a angajat la Danish Yachts, o companie cumpărată mai târziu de șantierul naval Karstensens din Skagen. Îi aducea satisfacție să vadă cum plăcile din fibră de carbon se transformă în iahturi.
În 2017, s-a angajat ca tehnician la fabrica de pește Scandic Pelagic, unde lucrează și azi. E plătit brut cu 190 de coroane pe oră, echivalentul a 26 de euro. Câștigă lunar între 16.000 de coroane (2.100 de euro) și 40.000 de coroane (5.300 de euro) brut, în funcție de câte ore lucrează.
În 2016, Luminița și Florin și-au cumpărat o casă în rate care a costat 1.075.000 de coroane, echivalentul a 145.000 de euro. Au locuit în ea până în mai anul trecut, când au închiriat-o și s-au mutat într-un apartament mai mic după ce Florin a citit „Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki.
„Noi niciodată n-am pus bani deoparte”, spune Florin. „Și, la un moment dat, mi-am dat seama că e periculos; am început să înțeleg ce înseamnă «asset», rate bune, rate rele, investiții. Și atunci mi-am schimbat viața. De ce să cheltuim noi atâția bani cu casa asta? E mare, copiii noștri sunt mici, nu avem nevoie de atâta pământ. Eu munceam mai mult în curte decât stăteam cu familia. Am zis că decât să lucrăm la casă, mai bine petrecem timp cu copiii.”
Florin și-a vândut motocicleta și una dintre cele două mașini ale familiei, iar acum merge la serviciu cu bicicleta. Singurul lucru pe care nu l-a luat în calcul a fost impozitarea progresivă din Danemarca – pentru că și-a închiriat casa și are o nouă sursă de venit, acum plătește taxe mai mari.
Cea mai mare schimbare pe care au resimțit-o când s-au mutat în Danemarca a fost la nivel de mentalitate. Luminița spune că se simțea în pericol în România și că nu a realizat asta decât după ce a emigrat. „Am mers singură la 12 noaptea cu trenul [în Danemarca]. În România te fluierau 50 de bărbați, eventual îți mai dădeau și câte una la fund.”
În Danemarca se simte în siguranță, spune ea, pentru că nimeni nu îi evaluează corpul unei femei. „Nu te arată nimeni cu degetul: «Ia uite-o ce grasă e» sau «Ia uite-o ce slabă e». Nu se pune atât de mult accent pe felul în care arăți. Important e ce faci, cum ești ca persoană.”
Florin i-a întrebat în glumă pe prietenii lui danezi dacă în Danemarca funcționează claxoanele la mașini. „Dacă mergi prea aproape de mașina din față, îți bagă avarii: «Hei, vezi că ești prea aproape, las-o mai încet».”
Le place că danezii sunt amabili și că ordinea socială se bazează pe încrederea în celălalt. „A venit mama în vizită și ne-a întrebat: «Da ăștia n-au bani de gard?». «Păi ăștia nu pun gard, că n-au nevoie.» «Și bicicleta aia care e în curte, dacă le-o fură?» «Păi nu o fură nimeni»”, spune Florin.
Sunt hotărâți să rămână în Danemarca, pe care o consideră acum țara lor. O colegă daneză l-a întrebat în decembrie pe Florin dacă merge acasă de Crăciun. „Dar eu sunt acasă”, i-a răspuns acesta.
„M-am simțit acasă din 2012, de când ne-am mutat aici cu toate bagajele”, spune el. „Când ne-am întors în România, vorbeam între noi: «Abia aștept să ne întoarcem acasă». Și soacră-mea zice: «Da nu sunteți acasă?» «Nu, acasă la noi, în Danemarca».”
„Noi acum, dacă mergem în România, mergem acasă la ai noștri, nu acasă la noi”, spune Luminița. „Nu te mai simți acasă.”
„Poate și pentru că n-avem nimic cumpărat [în România] cum au alții”, spune Florin. „Eu am văzut mai mult din Danemarca decât din România. N-am bătut atâția kilometri că la noi n-avem infrastructură, că stai ca prostu pe străzi până ajungi la munte.”
Se întorc rar în România, unde trăiesc părinții lor – preferă să-i aducă pe aceștia în Danemarca. Au decis să nu mai voteze niciodată pentru România, pentru că nu urmăresc situația politică din țară. „Nu vreau eu din afară să fac rău oamenilor dinăuntru”, spune Florin. „Votează-ți-l singur și spală-te cu el pe cap. Eu sunt bine unde sunt, nu-mi fac niciun bine mie, că eu nu mai vreau să vin acolo. Votează-ți tu viitorul tău.”
Citeşte întreaga ştire: REPORTAJ la fabricile de pește. Român stabilit în Danemarca: „În România, mergem «acasă la ai noștri», nu acasă la noi”
